Balena ucigașă care rătăcește pe Sena de mai multe zile va fi eutanasiată

Publicat: 30 mai 2022, 15:00, de Otilia Caloian, în Internațional , ? cititori
Balena ucigașă care rătăcește pe Sena de mai multe zile va fi eutanasiată
Sursa foto: www.francetvinfo.fr

Orca, denumită și balena ucigașă, care rătăcește de mai multe zile pe fluviul Sena din Franța, va fi eutanasiată, au anunțat autoritățile franceze.

O orcă bolnavă, care rătăceşte de mai multe zile în fluviul Sena din Franţa, va fi eutanasiată după ce operaţiunile de salvare, al căror obiectiv consta în ghidarea animalului înapoi în apele mării, au eşuat, au precizat duminică autorităţile franceze, informează DPA.

Orca, denumită denumită şi „balenă ucigaşă”, este foarte slăbită, se comportă haotic şi este dezorientată, potrivit autorităţilor din departamentul Seine-Maritime din nordul Franţei.

Fotografiile realizate cu ajutorul unor dispozitive aeriene au arătat că orca este acoperită cu excrescenţe şi prezintă o erupţie cutanată, provocată probabil de o infecţie fungică în stadiu avansat, care îi provoacă suferinţă animalului, au mai spus oficialii francezi.

Potrivit Grupului de cercetare pentru mamifere marine din Franţa, orca a fost văzută pentru prima dată la începutul lui aprilie de echipajul unui trauler la circa 30 de kilometri în largul coastelor Normandiei.

De atunci, a călătorit mulţi kilometri în amonte pe Sena înspre Yainville, un oraş aflat la est de Rouen. Timp de mai multe zile, orca a fost văzută înotând în aval şi în amonte, fără să reuşească însă să se întoarcă în largul mării.

Salvatorii au difuzat înregistrări subacvatice cu sunete emise de orci în speranţa că vor conduce animalul marin înapoi în ape deschise, dar încercările au eşuat, iar oamenii de ştiinţă s-au temut că ele vor provoca de fapt un stres suplimentar animalului bolnav şi de aceea a fost luată decizia eutanasierii.

Orcile sunt observate de obicei în largul coastelor Scoţiei, Islandei şi Norvegiei, precum şi în sudul Oceanului Atlantic în Golful Biscaya.

Se crede că orca s-a rătăcit iniţal în Canalul Mânecii după ce s-a îmbolnăvit, întrucât se putea hrăni mai uşor în apele liniştite de acolo, dar apoi a rămas blocată în fluviul francez Sena.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele