Bărbat din Sibiu, bănuit că şi-a ucis copilul de 6 ani

Publicat: 05 feb. 2022, 11:45, de Puterea.ro, în SOCIAL , ? cititori
Bărbat din Sibiu, bănuit că şi-a ucis copilul de 6 ani

Un bărbat din Brădeni, bănuit că şi-a ucis băieţelul în vârstă de 6 ani, a fost reţinut, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. Copilul a fost găsit mort în pat chiar de către tatăl său.

„Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, faţă de tatăl copilului s-a declanşat urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie în modalitatea omorului. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Bărbatul a sunat vineri la 112 şi a anunţat că fiul său este decedat. Criminaliştii au găsit copilul într-un pat din casă, potrivit IPJ Sibiu.

Cercetările în acest caz continuă.