Barcelona – Real Madrid 2-3, după prelungiri. “Galacticii” s-au calificat în finala Supercupei Spaniei (Video)

Publicat: 13 ian. 2022, 09:50, de Puterea.ro, în SPORT , ? cititori
Barcelona - Real Madrid 2-3, după prelungiri. “Galacticii” s-au calificat în finala Supercupei Spaniei (Video)

Real Madrid s-a calificat în finala Supercupei Spaniei, învingând-o cu scorul de 3-2 după prelungiri pe marea sa rivală FC Barcelona, miercuri, pe stadionul King Fahd International din Riad (Arabia Saudită), în penultimul act al competiţiei.

Golurile echipei învingătoare au fost marcate de Vinicius Junior ‘25, Benzema ‘72 şi Valverde ’98. Pentru catalani au înscris De Jong ’42 şi Fati ’83. În a doua semifinală se întâlnesc Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, joi, tot la Riad. Finala este programată duminică.

Au evoluat echipele:

Real Madrid: Courtois – Dani Carvajal (Lucas Vazquez, 91), Militao, Nacho, Ferland Mendy – Casemiro, Kroos, Modric (Valverde, 82) – Asensio (Rodrygo, 68), Vinicius (Camavinga, 110), Benzema.

FC Barcelona: Ter Stegen – Dani Alves (Nico Gonzalez, 78), Araujo, Pique, Jordi Alba – Busquets, Gavi (Depay, 78), F. de Jong (Pedri, 46) – Ferran Torres (Ez Abde, 46; Jutgla, 110), Ousmane Dembele, L. de Jong (Fati, 66).