Barna Tanczos, Mediu: Dacă nu rezolvăm problema gunoiului de grajd, o să avem un infringement dureros

Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, atrage atenția cu privire la presiunea care se pune pe activitatea agricolă, la acest moment, România fiind codașă la mai multe capitole, ceea ce ar putea atrage un infringement din partea Comisiei Europene.

Ministrul dă și câteva exemple, cum ar fi cazul nitriților, nitraților sau al gunoiul de grajd, iar problemele nu sunt neapărat din vina Comisiei Europene.

“Presiunea la adresa activității agricole este o presiune constantă, o presiune care vine în continuare în foarte multe domenii. România este codașă la rezolvarea unor probleme vitale și aici nu mai este de vină neapărat Europa, nu mai este de vină Bruxeless-ul, suntem de vină noi care nu știm să rezolvăm problema nitriților, nitraților, nu știm să rezolvăm cum trebuie problema gunoiului de grajd”, a declarat Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor la o conferință organizată de Clubul Fermierilor Români.

El spune că, dacă nu este gestionat cum trebuie, gunoiul de grajd poate să aducă infringement României din partea UE, iar consecințele vor fi dureroase pentru sectorul zootehnic.

‘’Gunoiul de grajd este aurul fermierului, dar trebuie să știm să-l gestionăm, pentru că dacă nu este depozitat și gestionat cum trebuie, el este o sursă de poluare continuă pentru apele supraterane și subterane. Avem un program cu BM, îl finalizăm în acest an și anul viitor, mergem mai departe cu PNRR. Vom construi noi platforme de depozitare a gunoiului de grajd, extindem programul și la fermierii mici și medii pentru a le oferi și lor o soluție, dar pentru România gestionarea gunoiului de grajd este o provocare uriașă. Și dacă nu vom rezolva problema, o să avem un infringement extrem de dureros pe această temă‘’, a precizat Barna Tanczos.

Gazele cu efect de seră

Barna Tanczos a mai făcut referire și la o altă problemă majoră a agriculturii românești: gazele cu efect de seră.

“Nici agricultura nu va scpăpa de măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Există tehnologii, este nevoie de investiții, iar noi prin PNRR finanțăm instalații de biogaz și de biomasă, astfel încât să venim în sprijinul fermierilor. Din păcate, Comisia nu a fost de acord ca România să aibă finanțări pe partea de agricultură din PNRR, am suplimentat, pentru că am acest background cu agricultura, am încercat să suplimentăm acolo unde se poate și să asigurăm din fondurile Ministerului Mediului un ajutor pentru agricultură”, a mai declarat Barna Tanczos.

Clubul Fermierilor Români a organizat Conferinţa Naţională dedicată Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, primul program major european care îşi propune să adreseze în mod creativ nevoia de a creşte atractivitatea pentru agricultură a noii generaţii.

 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Cine este noul inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții

Prin două decizii ale premierului Marcel Ciolacu, oarecum surprinzătoare, s-a schimbat conducerea uneia dintre instituțiile cheie ale României- Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). La...
Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...