Barna, voluntar la un centru de vaccinare din Capitală (VIDEO)

Vicepremierul Dan Barna a fost voluntar, sâmbătă, la un centru de vaccinare de tip drive-thru din sectorul 2 al Capitalei, context în care a subliniat că prin vaccinarea anti-COVID-19 „scăpăm mai repede de restricţii”.

Am venit să transmit un mesaj de susţinere a acestei campanii. Am avut bucuria să contribui cu puţin, după cum a fost posibil, să distribui în calitate de voluntar certificatele oamenilor care au venit să se vaccineze şi să le mulţumesc, cerându-le totodată să mai vorbească cu prietenii, vecini, părinţi cu intenţia să-i aducă aici la vaccinare, pentru că merge foarte repede, nu este necesară nicio programare, cartea de identitate e singura condiţie. Se întâmplă foarte rapid.

Vă încurajez să mergeţi să vă vaccinaţi, fiindcă este foarte simplu: nu există altă soluţie decât vaccinarea pentru a ne face bine, pentru a scăpa de restricţii, pentru a nu mai trebui să purtăm mască, singura condiţie este să ne vaccinăm. Vaccinându-ne scăpăm mai repede de restricţii„, a spus Barna.

Dan Barna a fost voluntar la centrul de vaccinare de tip drive-thru de la Centrul Comercial Esplanada.

Video aici: https://www.facebook.com/watch/DanBarnaUSR/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

La un pas de tragedie, tot în Dâmbovița. O cisternă cu...

O nouă tragedie era să aibă loc tot în județul Dâmbovița. O cisternă plină cu GPL a acroșat un parapet pe autostrada București-Pitești și...