Gigi Becali a anunțat că doi jucători de la Şahtior și căpitanul echipei Dinamo Kiev vor juca la FCSB

Publicat: 22 mart. 2022, 21:36, de Vlad Ciotoran, în SPORT , ? cititori
Gigi Becali a anunțat că doi jucători de la Şahtior și căpitanul echipei Dinamo Kiev vor juca la FCSB

Finanțatorul echipei FCSB, Gigi Becali, a anunţat, marţi, că trei jucători din naţionala Ucrainei, se vor antrena şi, posibil, juca la FCSB.

Este vorba despre jucătorii Sergiy Sydorchuk (Dinamo Kiev), Taras Stepanenko și Sergiy Kryvtsov, ambii de la Șahtior Donețk.

Cei trei jucători se află în România şi se vor pregăti până în iunie, când naționala Ucrainei ar trebui să dispute barajul cu Scoţia pentru Cupa Mondială din Qatar.

Aceştia au fost propuşi la FCSB de antrenorul echipei Dinamo Kiev, Mircea Lucescu.

De asemenea, echipa U19 a clubului Dinamo Kiev se va pregăti în baza de la Berceni pentru meciul din Youth League cu Sporting Lisabona, programat la 6 aprilie.

„M-a sunat Mircea Lucescu şi m-a rugat dacă putem şi avem posibilitatea să găzduim echipa naţională de tineret a Ucrainei (n.r. – Dinamo Kiev U19). Bun, da, Dinamo Kiev, dar mai e vorba şi de trei jucători care să se anterneze la noi, care vor juca în echipa naţională.

Citește și Mesajul lui Ianis Hagi pentru noul staff, înaintea amicalelor cu Grecia şi Israel

Gigi Becali: „Nu vreau bani”

Le-am zis că nu vreau nimic, pretenţii de bani, niciun fel de pretenţii, pentru că vreau să ajut, pentru că este posibil ca favorul ăsta pe care-l fac eu să se întoarcă printr-un contract pe o lună şi jumătate sau două cu trei jucători din echipa naţională, căpitanul de la Dinamo Kiev şi doi jucători de la Şahtior Doneţk, care stau aici, în Pipera.

Ei au putut să plece pentru că au câte trei copii şi pot să plece, tineretul care are trei copii poate să plece din Ucraina.

Gigi Becali: „De joi se vor antrena cu echipa noastră”

Stau aici în Pipera şi de joi se vor antrena cu echipa noastră. Am întrebat dacă vor să se antreneze cu noi, nu e mai bine să se antreneze şi în meci? Şi a zis că bineţenţeles că da. Se antrenează cu noi să joace şi meciuri oficiale cu noi, că e mai bun antrenamentul când joacă oficial, nu?

Mâine dimineaţă vine Mircea Lucescu cu băieţii ăştia trei, la ora 10.00, mergem la bază, ca să vadă baza. Avem o clădire nouă, unde voiam noi să mutăm echipa noastră şi am zis că nu o mai mutăm şi intră echipa asta ca oaspeţi.

Eu nu le dau niciun salariu, eu le dau posibilitatea să se antrenze şi să joace pe gratis, că ar trebui să le cer bani. Deci vom semna un contract pe două luni”, a declarat Becali, la Digi Sport.

Ce presupune regulamentul UEFA

UEFA le-a permis jucătorilor ucraineni să se transfere la alte echipe europene până la 7 aprilie, din cauza războiului din țara vecină. Un club poate legitima maximum doi jucători aflaţi în această stuaţie.

Citește și Test de sinceritate cu Octavian Popescu și Florin Tănase (Video)