Beijingul avertizează că armata chineză nu va asista pasiv la o vizită în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA

Armata chineză nu va rămâne pasivă dacă preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, va face o vizită în Taiwan aşa cum a anunţat, a avertizat marţi un purtător de cuvânt al ministerului apărării de la Beijing, conform agenţiei Xinhua.

Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, Tan Kefei a declarat că China cere Statelor Unite să îşi onoreze promisiunea de a nu susţine independenţa Taiwanului, iar dacă partea americană insistă asupra vizitei, forţele armate chineze vor acţiona ferm pentru a împiedica orice amestec extern sau orice manevră separatistă a autorităţilor de la Taipei.

Purtătorul de cuvânt a reiterat poziţia cunoscută a Chinei privind apărarea suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale, în condiţiile în care Beijingul consideră Taiwanul un teritoriu chinez care trebuie să revină sub autoritatea sa.

Tan a adăugat că partea chineză a arătat clar Washingtonului că se opune unei eventuale vizite în Taiwan a preşedintei Pelosi. Dacă aceasta ar ajunge în insulă, „ar încălca grav principiul unei singure Chine şi prevederile celor trei comunicate comune chino-americane, ar afecta grav suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei şi ar deteriora grav bazele politice ale relaţiilor dintre China şi SUA”, a spus el.

Potrivit reprezentantului ministerului apărării, ar urma inevitabil o deteriorare gravă a legăturilor bilaterale, inclusiv militare, şi s-ar ajunge la o nouă escaladare a tensiunilor din Strâmtoarea Taiwan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

Viață de nabab. 9.200 de euro, remunerația lunară a sindicalistului Anton...

Unul dintre cei mai vocali lideri de sindicat din învățământ, Anton Hadăr, abonat la emisiunile TV unde își dă cu părerea despre totul și...