Belarus: Principalul contracandidat al președintelui Lukaşenko, condamnat la 14 ani de închisoare

Un tribunal din Belarus l-a condamnat marţi pe Viktor Babarîko, unul dintre cei mai puternici rivali ai preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, la 14 ani de închisoare pentru corupţie, transmit Reuters şi AFP.

Înaintea şedinţei în care a fost anunţată decizia judecătorilor, avocaţii lui Babarîko au declarat că acuzaţiile împotriva clientului lor au fost fabricate în scopul zădărnicirii ambiţiilor lui politice.

Fost şef al Belgazprombank, Viktor Babarîko (57 de ani) intenţiona să se prezinte la alegerile prezidenţiale din august 2020, dar a fost arestat cu câteva săptămâni înainte de scrutin.

Procurorii ceruseră o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru Babarîko, care îşi susţine nevinovăţia.

Arestarea lui Babarîko în iunie 2020 a făcut ca echipele de campanie ale diferiţilor critici ai regimului să-şi unească eforturile şi să o susţină pe Svetlana Tihanovskaia, al cărei soţ – un cunoscut blogger – fusese şi el arestat. Serghei Tihanovski se află şi astăzi în închisoare, iar soţia sa cu cei doi copii mici ai lor trăiesc în exil.

Anunţul realegerii lui Aleksandr Lukaşenko a declanşat o mişcare de protest, care a scos în stradă timp de mai multe luni zeci de mii de oameni, însă a fost reprimată cu brutalitate de către regim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Mersul trenurilor. CFR anunţă o avarie în zona Regionalei Iaşi /...

CFR anunţă o avarie în zona Regionalei Iaşi, trenurile IR 1833 (Iaşi - Cluj) si IR 1832 (Cluj - Galaţi) urmând a tranzita zona...
recunoaștere facială

Amazon prelungeşte interdicţia pentru poliţie de a folosi Rekognition

Amazon prelungeşte interdicţia pentru poliţie de a folosi software-ul său de recunoaştere facială Rekognition, o tehnologie controversată din cauza riscurilor de discriminare, relatează AFP. Gigantul...