Bere gratis – nu Bere Gratis – la Napoli

Frații Nicola și Alfonso Ferraioli din Napoli, proprietari ai pub-ului „Targato Na” care se află în cartierul Vomero, au venit în fața clienților lor cu o inițiativă mai puțin obișnuită.

Aceștia din urmă primesc, în luna septembrie, prima rundă de bere moca – adică, gratis, dacă vin la local și arată tuturor că facturile lor la energie electrică au crescut acum cu 50% față de cele de anul trecut. Și ei, patronii, se confruntă cu aceleași creșteri la facturi.

Dar au decis să nu procedeze ca alți agenți economici care își arată public facturile ca să-și justifice creșterile de prețuri, ci să le vadă pe ale clienților, cărora, pentru că au încredere în ei, să le ofere bere gratis. Cum am zis, dacă e respectată cerința cu creșterea de 50% față de aceeași dată a anului trecut. Dacă lumea va fi interesată să bea bere fără să plătească, frații  Ferraioli vor prelungi proiectul și în octombrie.

Ei spun că acest gest al lor e doar unul de solidaritate, făcut pentru a depăși problemele și a merge mai departe. Căci, după ce bei ca – și cu – prietenii, găsești puteri să nu disperi de tot și să încerci să faci față problemelor. Totuși, pe lângă factura crescută la energia electrică, doritorii de bere trebuie să cumpere, pentru consumul la local sau pentru acasă, măcar un sandvici din restaurant. Tentant sau nu? Îi întreb pe băutorii de bere.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Fermierii din România, noua temă de propagandă a Rusiei

Fermierii români au devenit un nou subiect pentru propaganda Moscovei împotriva Ucrainei şi a Uniunii Europene. Purtătoarea de cuvânt a ministerului de Externe rus...

Guvernul a eliminat taxa pe soare

Guvernul a adoptat Ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru...