Bihor: O primăriță și soțul ei au fost reținuți pentru tentativă de omor

Publicat: 04 nov. 2021, 18:30, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Bihor: O primăriță și soțul ei au fost reținuți pentru tentativă de omor

Primărița unei localităţi din județul Bihor a fost reținută miercuri seară, împreună cu soțul ei. Cei doi sunt acuzați de tentativă de omor.

Un fost procuror din județ a fost bătut în magazinul pe care primărița și soțul său îl dețin în localitatea Brusturi.

Primăriţa comunei Brusturi, Livia Bârlău, şi soţul acesteia, Petre Bârlău, au fost ridicaţi, miercuri, şi duşi în faţa procurorilor pentru audieri, în dosarul penal deschis sub acuzaţia de tentativă la omor.

Acuzațiile vizează atacul violent asupra fostului procuror Ioan Bodogai, scrie ebihoreanul.ro. În urma audierilor, primărița și soțul ei au fost reținuți pentru 24 de ore.

„Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi ca fiind coautori la infracţiunea de tentativă la omor, constând în aceea că i-au aplicat părţii vătămate mai multe lovituri la nivelul capului şi membrelor, care i-au pus acesteia viaţa în pericol”, a declarat pentru ebihoreanul.ro prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gligor Sabău.

Incidentul a avut loc 29 septembrie, într-un magazin de materiale de construcţii aparţinând primăriţei PSD Livia Bârlău şi soţului acesteia.

Fostul procuror Bodogai a fost bătut cu un cleşte de tăiat lanţuri, ajungând la spital plin de sânge, cu capul spart în trei locuri, cu braţele acoperite de plăgi şi cu piciorul rupt. Întreg incidentul a fost filmat de un localnic, iar imaginile au ajuns pe internet. Cauza altercației ar fi fost o plângere la Direcția Antifraudă pe care fostul procuror ar fi făcut-o pe numele soțului primăriței.