Bilanțul pacienților români infectați cu noi tulpini de Covid-19

Mai mult de jumătate din cazurile de coronavirus secvențiate în România sunt cu variante noi ale coronavirusului. Conform ultimelor analize ale INSP, au fost detectate 676 de cazuri de infectare cu variante noi ale coronavirusului, dintr-un total de aproape 1.200 de probe secvențiate.

Cele mai multe sunt cazurile de infectări cu tulpina britanică.

Până la data de 4 aprilie 2021, rata de confirmare cu variante care determină îngrijorare a fost de 57,4%.

Potrivit Agerpres, cele cinci laboratoare care au raportat aceste rezultate sunt Institutul „Cantacuzino”, Institutul „Matei Balş”, MedLife, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Institutul de Virusologie „Ştefan S. Nicolau”.

Bilanțul pacienților infectați cu noi tulpini de Covid-19

676 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, din care:

  • 670 cu varianta britanică (B.1.1.7)
  • patru cazuri cu varianta sud-africană (B.1.351)
  • două cu varianta braziliană (P.1).

„Cazul nou confirmat cu varianta sud-africană B.1.351 este o femeie în vârstă de 69 de ani, având judeţ de infectare Vâlcea. Nu a fost identificată nicio legătură epidemiologică. Unul din cazurile având judeţ de infectare Suceava a fost confirmat cu linia genetică B.1.1.7 la care a fost depistată mutaţia E484K. Mutaţia E484K nu reprezintă ea însăşi o nouă variantă, ci este o mutaţie care a fost identificată iniţial la varianta sud-africană (B.1.351), apoi braziliană B.1.1.28 (diferită de VOC B.1.351) şi, mai recent, la cea britanică (B.1.1.7). Mutaţia se află în proteina spike şi pare să aibă un impact asupra răspunsului imun al organismului şi, posibil, asupra eficacităţii vaccinale, în sensul scăderii acesteia”, precizează INSP.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de duminică spre luni, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...

PNL şi PSD merg cu candidați separați la alegerile pentru șefia...

Dacă pentru Primăria municipiului Braşov, PNL şi PSD s-au pus de acord și au un candidat comun, nu același lucru se întâmplă și în...