Bine ați venit în economia stagflaționistă a lui Donald Trump

De când Donald Trump a preluat funcția de președinte al Statelor Unite, economiștii au așteptat să vadă efectele politicilor sale asupra economiei americane. În timp ce datele subiective — sondajele privind percepția consumatorilor și a afacerilor — au început să arate o deteriorare încă de acum câteva luni, indicatorii concreți, precum creșterea PIB-ului, rata ocupării forței de muncă și inflația, păreau inițial să rămână într-o zonă stabilă. Însă, recentele cifre economice au semnalat o încetinire a creșterii economice însoțită de o inflație în creștere — o combinație temută denumită stagflație.

Tarifele vamale impuse de administrația Trump au contribuit clar la creșterea prețurilor, în special pentru bunuri precum electrocasnice, automobile și alimente. În primele șase luni ale anului, consumul real ajustat la inflație, principalul motor al ciclurilor economice și al expansiunii robuste, a stagnat aproape complet, comparativ cu o creștere de 3% în anul precedent. Creșterea PIB-ului a încetinit semnificativ, de la 2,5% în 2018 la doar 1,2% în 2019. Acest recul economic s-a reflectat rapid și pe piața muncii, unde creșterea numărului de locuri de muncă a coborât la un ritm periculos de lent — 35.000 de noi joburi lunar în perioada mai-iulie, scrie The New York Times.

Deși președinții tind să atribuie merite pentru datele economice pozitive și să respingă responsabilitatea pentru cele negative (în cazul lui Trump chiar prin concedierea celor care transmit vești rele), de această dată există o legătură clară între politicile administrației și situația economică actuală. Tarifele vamale ridicate, măsurile stricte privind imigrația care amenință forța de muncă în sectoare-cheie, precum construcțiile și sănătatea, și politici bugetare care reduc veniturile celor cu cel mai mare potențial de consum au crescut semnificativ incertitudinea economică — un factor ce afectează negativ investițiile, angajările și cheltuielile. În același timp, tarifele cresc prețurile, alimentând inflația.

Fenomenul de stagflație nu este unul nou pentru americani, care îl asociază adesea cu anii ’70. Totuși, dacă situația actuală se va agrava, diferența fundamentală va fi că daunele economice vor fi aproape exclusiv auto-provocate. Spre deosebire de acea perioadă, când șocuri externe majore, precum criza petrolului cauzată de embargoul OPEC în 1973 și Revoluția Iraniană din 1979, au dus la creșteri uriașe ale prețurilor energiei, situația din prezent nu este marcată de asemenea factori externi. Prețul petrolului este relativ scăzut, chiar dacă politica energetică a administrației Trump ar putea duce la creșterea prețurilor la electricitate în viitor.

Diferența este și la nivelul reacției băncii centrale americane (Fed). Spre deosebire de anii ’70, când Federal Reserve nu a reacționat eficient la inflație și chiar a agravat problema sub presiunea politică, actuala conducere a Fed, condusă de Jerome Powell, se angajează să-și păstreze independența și să ia decizii bazate pe date, pentru a menține inflația în jurul țintei de 2%. În ciuda presiunilor publice ale președintelui Trump pentru reducerea agresivă a ratelor dobânzilor, Fed a refuzat să cedeze și se concentrează pe stabilitatea economică pe termen lung.

08:07 • Internațional

Poker geopolitic la Polul Nord: Trump și Putin, față în față în Alaska, cu Zelenski posibil la masa negocierilor pentru viitorul Ucrainei

08:29, 09.08.2025 • Internațional

Întâlnire crucială: Donald Trump și Vladimir Putin, față în față pe 15 august

Totuși, presiunile constante ale administrației Trump asupra Fed și politicile economice actuale pot avea efecte adverse. Dacă afacerile ajung să creadă că banca centrală cedează politicii, ele pot anticipa o inflație mai mare pe termen lung și pot crește prețurile și salariile, ceea ce va determina Fed să majoreze dobânzile, crescând astfel costul creditelor ipotecare, cardurilor de credit și împrumuturilor auto. Aceasta va amplifica nemulțumirile consumatorilor legate de creșterea costului vieții.

Ironia este că prezența clară a amprentei administrației Trump asupra stagflației poate fi o veste bună: fără șocuri externe majore și cu o bancă centrală competentă, există șansa ca acest curs negativ să poată fi corectat. Dacă Trump ar decide să încheie războiul comercial, perspectivele pentru consumatori și angajați s-ar îmbunătăți rapid. Însă, deocamdată, el pare să-și întărească poziția.

În concluzie, stagflația pe care o traversează astăzi Statele Unite nu este o repetare fidelă a crizei economice din anii ’70, ci o nouă provocare economică cu caracteristici proprii, în care politicile interne joacă un rol esențial. Cu Trump la conducere, există un risc crescut ca această criză să devină o realitate îndelungată pentru mulți americani.