Blinken îi îndeamnă pe liderii azer şi armean să negocieze o pace; cel puţin 100 de morţi de cele două părţi

Publicat: 13 sept. 2022, 23:41, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
Blinken îi îndeamnă pe liderii azer şi armean să negocieze o pace; cel puţin 100 de morţi de cele două părţi
Antony Blinken

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, le-a telefonat marţi liderilor Azerbaidjanului şi Armeniei pentru a-i îndemna să ajungă la o rezolvare paşnică după cele mai dure confruntări între cele două ţări vecine de la războiul din anul 2020, transmite AFP.

Aflat într-o vizită la universitatea Purdue, în Indiana, Blinken le-a declarat jurnaliştilor că le-a transmis preşedintelui azer Ilham Aliev şi premierului armean Nikol Paşinian, în discuţii separate, că acest conflict ‘nu este în interesul nimănui’.

Blinken a mai afirmat că i-a ‘îndemnat’ pe cei doi lideri ‘să facă totul pentru încetarea ostilităţilor şi revenirea la negocierile privind o pace durabilă’.

Aceste discuţii telefonice au intervenit în contextul în care Rusia a afirmat că a negociat o încetare a focului între cele două foste republici sovietice.

Blinken a spus că rolul Moscovei suscită în continuare ‘îngrijorare’, dar a adăugat: ‘dacă Rusia poate într-adevăr să-şi folosească influenţa pentru a calma lucrurile (…) ar fi pozitiv’.

Diplomatul american Phil Reeker, recent însărcinat cu lansarea de negocieri între cele două ţări din Caucaz, se afla marţi la Baku pentru o vizită organizată înaintea acestei noi erupţii de violenţă, care a făcut 49 de morţi în rândul militarilor armeni. ‘Din păcate, acesta nu este numărul definitiv’, a afirmat Pashinian în parlamentul de la Erevan.

Armenia şi Azerbaidjan s-au confruntat în două războaie în ultimele trei decenii pentru controlul regiunii Nagorno-Karabah.

Noile lupte, care au izbucnit la miezul nopţii, arată în ce măsură situaţia rămâne explozivă.

Marţi seară, Ministerul azer al Apărării a acuzat Armenia că încalcă ‘în mod intens’ încetarea focului negociată de Moscova.

‘Cincizeci de militari azeri au fost ucişi în urma unei provocări armene de mare amploare’ la frontieră, a transmis ministerul într-un comunicat.