Secretarul de stat american Antony Blinken va încerca probabil să discute cu omologul său rus pe marginea unei reuniuni din Cambodgia, a declarat joi purtătorul de cuvânt pe teme de securitate al Casei Albe John Kirby, după ce baschetbalista americană Brittney Griner a fost condamnată în Rusia la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri, relatează Reuters.
Când verdictul de la Moscova a fost anunţat, Blinken şi Lavrov participau amândoi la un dineu de gală al Asociaţiei naţiunilor din sud-estul Asiei (ASEAN) din Cambodgia.
Blinken a dat deja publicităţii un comunicat, în care a afirmat că verdictul de condamnare la nouă ani de închisoare a lui Brittney Griner „agravează nedreptatea detenţiei sale eronate”.
„Nimic din decizia de astăzi nu ne schimbă convingerea că Brittney Griner este deţinută în mod eronat şi vom continua să depunem eforturi pentru a-i aduce pe Britney şi pe compatriotul american Paul Whelan, de asemenea deţinut în mod eronat, acasă”, a afirmat Antony Blinken.