Blocul nostru cel de toate zilele. Miza localelor de la anul e de fapt o miză imobiliară

Brrrr! Trosc! Dgdgdgdâm! Cine cunoaște Bucureștiul de ceva vreme, știe că sunetul buldozerelor și al pickammerelor, al muncitorilor suiți pe schele care vociferau după femei în pauzele de muncă, era cândva, nu demult, un fundal sonor constant al orașului.

Nu puteai să întorci capul nicăieri că răsărea un bloc, nu puteai să faci doi pași, că se mai betona un spațiu verde, iar de aici și până la – exagerând un pic – asfaltarea lacurilor, probabil că nu mai era decât un pas.

Ba chiar frenezia era atât de mare, încât îmi imaginez că dezvoltatorii creaseră și o mantră aparte, care să-i ajute la construcții:

Blocul nostru cel de toate zilele,

Dă-ni-l nouă astăzi

Și ne iartă nouă balcoanele noastre

Așa cum și noi iertăm parcările vecinilor noștri etc. etc.

Acest lucru s-a schimbat însă odată cu venirea actualului primar, astfel că în acest moment, celebrele PUZ-uri (Planuri Urbanistice Zonale) sectoriale, cele în baza cărora se executau cele mai multe proiecte, sunt fie suspendate, fie anulate definitiv în instanță.

Să însemne asta că nu se mai construiește nimic? Bineînțeles că nu. Cei care au urmărit subiectul știu, de altfel, faptul că în unele sectoare e un adevărat haos juridic din acest punct de vedere, din moment ce încă se construiesc proiecte aprobate înainte de anularea sau suspendarea acestor PUZ-uri, construcții care se fac, culmea, în baza PUZ-urilor vechi. 

Dau un singur exemplu: Sectorul 2, unde nu mai demult de sfârșitul lui februarie judecătorii Tribunalului București respingeau anularea PUZ-ului sectorial dispusă de Nicușor Dan, dar asta numai pentru ca la începutul verii, același Tribunal București să suspende și să anuleze inclusiv acest PUZ.

Pas de mai înțelege ceva. Iar ca să vedeți până unde merge nebunia, trebuie spus nu doar faptul că decizia nu e definitivă, ci, mai mult, că între cele două litigii, bineînțeles că Primăria Sectorului 2 a dat mai multe autorizații de construire.

Greu de imaginat un haos administrativ mai mare. Atât de mare, practic, încât aș putea să pariez că o mare parte din diversele dosare aflate pe rol la judecătoriile de sector sunt pe spețe rezultate direct din situația descrisă mai sus. 

Stând de vorbă cu mai mulți arhitecți însă, am realizat că sminteala e și mai mare de atât. Iată de ce: pentru dezvoltatori, în special cei mici, există căi de a ocoli anularea PUZ-urilor în instanță, aceștia mergând direct la PUG (Planul Urbanistic General), căruia PUZ-urile îi sunt, practic, subordonate. PUG-ul fiind, de altfel, așa cum știe oricine care a urmărit subiectul, vechi de când lumea și foarte obosit, ba chiar total neputincios pentru cerințele Bucureștiului de astăzi.

O nebunie, nu-i așa? Cei care au însă timp și răbdare să despice firul în patru, înțeleg însă de ce tocmai aici e, de fapt, miza localelor de la anul. Iar asta pentru că dezvoltatorii mari, dintre care unii au proiecte de amploare și implicit mulți bani, își doresc cu ardoare aceste PUZ-uri, din mai multe motive. Principalul: acela că în baza lor municipalitatea obișnuia să acorde derogări de la paramaterii urbanistici setați pentru oraș prin viziunea de dezvoltare pe termen lung. Adăugați la asta și faptul că, cel puțin din cazuistica disponibilă până la acest moment, prin PUZ-uri dezvoltatorii câștigau suprafață construită (deci bani) și înțelegeți presiunea care există pe municipalitate în acest moment.

Această presiune, de altfel, este mai nou atât de mare, încât dezvoltatorii din ultima categorie, adică cei mari și cu mulți bani, împing tot mai multe articole de presă (plătite, bineînțeles) în publicații altminteri respectabile, pentru a reclama ceea ce ei numesc „blocajul urbanistic al Capitalei”. Ceea ce spun însă ei, cu alte cuvinte, este următorul lucru: „Băi, Nicușoare, avem sute de milioane de euro blocate și nu le putem cheltui, dă drumu la PUZ-uri!”.

Ba chiar oamenii sunt atât de nervoși din punctul ăsta de vedere, încât, ca să reiau ideea de la început, probabil că și-au creat la rândul lor o mantră pe care o recită seara cu poza lui Nicușor Dan în față. E adevărat însă că adaptată un pic situației:

PUZ-ul nostru cel de toate zilele

Da-ni-l nouă astăzi,

Și ne iartă nouă derogările noastre,

Precum și noi iertăm blocajul de trei ani al lui Nicușor.

Chiar aici, așadar, în acest punct de inflexiune, stă miza localelor de la anul. Nicidecum o ceartă pe beculețe de Crăciun și concerte versus lipsă de beculețe și de concerte – am schițat aici, în mare, viziunea celor doi contracandidați – ci tocmai pe faptul că marile proiecte de dezvoltare urbanistică sunt oprite din motivele, foarte tehnice, e adevărat, pe care le-am expus mai sus.

Aceste motive tehnice sunt însă exact cele care vor face diferența în cazul rezultatului de anul viitor de la locale, bineînțeles, presupunând că alegătorii le înțeleg. Deblocăm urbanismul sau nu? Dăm drumul din nou la proiectele rezidențiale sau nu? Ne dezvoltăm în continuare pe ideea de verde, sau dimpotrivă? Și țineți cont că nu am vorbit de toate variabilele pe care le presupune acest subiect, cum ar fi presiunea pe preț din cauza cererii tot mai mari de locuințe etc. etc.

Închei prin a spune că adevărul e întotdeauna la mijloc, în sensul în care poate că nu e bine ca absolut ca toate proiectele imobiliare să treacă pe la Nicușor Dan (adică exact ceea ce acuză developerii că vrea edilul prin atacarea în instanță a acestor PUZ-uri), dar poate că nici „dezvoltarea” urbanistică nu mai poate fi exact cea care era înainte ca acesta să-și preia mandatul.

Important e însă ca noi să înțelegem care e jocul din spate.