Blue Air: Plângere penală la Parchetul General împotriva președintelui ANPC

Blue Air a anunțat că a formulat o plângere penală și îl acuză pe președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, că săvârșește în continuare „infracțiunea de comunicare de informații false”.

ANPC anunțase marți seară că sancționează Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie și până în prezent.




În vederea desăvârșirii acțiunii începute în data de 14 Iulie 2022, acțiune prin care a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari Blue Air, astfel încât cea mai mare societate de transport aerian cu capital integral românesc, privat, să fie nevoită să își înceteze activitățile, iar principalul său competitor să aibă «câmp liber» către un adevărat monopol pe piața de transport aerian de pasageri din România, CONSTANTINESCU HORIA continuă să săvârșească, în opinia noastră, infracțiunea de comunicare de informații false, infracțiune prevăzută de art. 404, Cod Penal, cunoscând caracterul fals al informațiilor comunicate”, se arată în comunicatul transmis miercuri de Blue Air.

Blue Air: S-a formulat deja o plângere penală la Parchetul General

Acesta nu a mai așteptat răspunsul autorităților române cu privire la propunerea primită din partea investitorilor, ignorând în mod flagrant atât faptul că prin declarațiile sale false afectează în mod grav posibilitatea Statului Român de recuperare a garanțiilor acordate pentru împrumutul în cuantum de 300.775.000 LEI, dar și posibilitatea pasagerilor afectați de anulări de recuperare a sumelor datorate de Blue Air”, se mai arată în același comunicat.

Blue Air susține că a formulat deja o plângere penală la Parchetul General.

Blue Air: Se solicită testul poligraf

Având în vedere faptul că pentru primele acte materiale ale infracțiunii mai sus menționate, Blue Air a formulat deja o plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României, în data de 19 August 2022 și pentru a nu interfera în absolut niciun mod în activitatea de urmărire penală, ne abținem de la orice alte comentarii privitoare la activitatea lui CONSTANTINESCU HORIA, punând la dispoziția reprezentanților mass media o copie a Plângerii penale mai sus menționate, precum și dovada înregistrării acesteia”, a precizat compania.

De asemenea, arătăm faptul că avocatul Blue Air, persoana care a reprezentat compania în absolut toate întâlnirile solicitate de CONSTANTINESCU HORIA, stă la dispoziția organelor de urmărire penală, pentru prezentarea tuturor aspectelor de fapt, inclusiv, dacă acest lucru va fi considerat necesar de procurorul de caz, prin efectuarea testului poligraf”, mai spun reprezentanții Blue Air.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole