BNR lansează prima monedă colorată din istoria sa, dedicată lui Lucian Blaga

Publicat: 24 oct. 2025, 13:43, de Anamaria Ionel, în ECONOMIE , ? cititori
BNR lansează prima monedă colorată din istoria sa, dedicată lui Lucian Blaga
BNR lansează prima monedă colorată din istoria sa, dedicată lui Lucian Blaga. SUrsa foto: digi24.ro

Banca Națională a României va introduce în circuitul numismatic, începând cu data de 27 octombrie 2025, prima monedă colorată din istoria sa. Emisiunea aniversară este dedicată împlinirii a 130 de ani de la nașterea poetului, filosofului și diplomatului Lucian Blaga.

Monedă cu design inedit

Noua piesă este realizată din tombac cuprat, are valoarea nominală de 1 leu, o greutate de 23,5 grame și un tiraj maxim de 5.000 de exemplare. Inovația constă în faptul că suprafața monedei este colorată – o premieră absolută pentru BNR.

Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al BNR, a precizat că moneda va fi prezentată oficial luni, la Cluj, în cadrul unui eveniment festiv. Tot acolo va fi deschis și simpozionul „Lucian Blaga – Omul, operele, bancnotele”, organizat la sediul Sucursalei Regionale Cluj.

Expoziție cu piese rare și documente inedite

Tot luni va fi inaugurată la Cluj o expoziție dedicată personalității lui Blaga și istoriei bancnotelor românești. Publicul va putea admira, în premieră, o coală imprimată, filmele pentru descompunerile de culoare, hârtia filigranată, un fragment de sită de filigranare, dar și proiecte de bancnote neintrate în circulație.

Lucian Blaga se află deja pe bancnota de circulație de 200 de lei, lansată în 2006, și a figurat anterior pe bancnota de 5.000 de lei în anii ’90. Odată cu introducerea acestei monede, personalitatea sa intră și în istoria numismatică a României, fiind omagiată prin prima monedă colorată emisă de BNR.

Bancnota aniversară „Carol I – 185 de ani”

Banca Națională a României a lansat, pe 1 decembrie 2024, o bancnotă aniversară pentru colecționare, dedicată împlinirii a 185 de ani de la nașterea regelui Carol I. Piesa are valoarea nominală de 100 de lei, este imprimată pe suport de polimer și marchează un moment simbolic pentru istoria monetară a României.

Pe avers se regăsesc portretul și semnătura regelui, alături de numele și anii săi de viață, „1839–1914”. Tot aici apar reversul Ordinului „Steaua României”, o scenă de luptă din Războiul de Independență, stema României, sigla BNR și mențiunea valorii nominale, tipărită atât în litere, cât și în cifre. Data punerii în circulație – „1 decembrie 2024” – este de asemenea imprimată pe verticală.

Citeşte şi: O bancnotă comemorativă emisă de BNR a fost desemnată „bancnota anului 2024”

Reversul bancnotei include statuia lui Carol I de la Peleș, imaginea Castelului Peleș și reprezentarea Podului Carol I de la Cernavodă. Sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate, dar și textul de securitate „Falsificarea acestor bilete se pedepsește conform legilor”. Seria și numărul apar în două culori, negru și roșu.

Tirajul maxim este de 30.000 de exemplare, fiecare bancnotă fiind comercializată la prețul de 150 de lei, însoțită de un pliant de prezentare redactat în limbile română, engleză și franceză. Bancnota are putere circulatorie pe teritoriul României.

Bancnotă premiată

Bancnota a câștigat concursul “Cea mai bună bancnotă comemorativă a anului 2024” organizat de International Bank Note Society (IBNS) – Filiala Ucraina. La concursul desfășurat la finalul anului 2024 au fost nominalizate bancnote comemorative lansate anul trecut în douăsprezece țări, printre care China, Mexic, Polonia, România, Thailanda și Ucraina.

În urma voturilor exprimate de numismați din 33 de țări, bancnota aniversară lansată de BNR pentru colecționare, cu valoare nominală de 100 lei, s-a clasat pe primul loc, cu 652 de puncte. Aceasta a fost urmată de alte două bancnote: o bancnotă comemorativă de 20 de zloți lansată în Polonia (247 de puncte) și o bancnotă comemorativă de 50 de hrivne din Ucraina (233 de puncte). Bancnotele au fost analizate din punct de vedere artistic și tehnic, dar și al nivelului de securizare și al contextului istoric al designului.