BNR laudă Ordonanța care încă n-a fost adopată

Publicat: 18 aug. 2023, 17:00, de Cristian Matache, în POLITICĂ , ? cititori
BNR laudă Ordonanța care încă n-a fost adopată

De săptămâni bune se vorbește de o OUG cu măsurile fiscale ale guvernului Ciolacu. Chiar dacă nu a fost adoptat, actul normativ e lăudat de membrii Cabinetului Ciolacu.

Implementarea pachetului de măsuri fiscal-bugetare aflate în discuție, dar neadoptate deocamdată, ar fi de natură să accentueze corecția deficitului de cont curent, odată cu reducerea celui bugetar, cu repercusiuni favorabile inclusiv asupra costurilor de finanțare a economiei și a comportamentului cursului de schimb al leului, dezvăluie Minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 7 august 2023.

Totodată, programul de ajustare fiscală ar facilita revenirea ceva mai devreme a ratei anuale a inflației în interiorul intervalului țintei, prin slăbirea și epuizarea mai rapidă a presiunilor inflaționiste ale factorilor fundamentali, contribuind astfel la asigurarea stabilității economiei, au arătat membrii Consiliului.

În aceste condiții, a fost evidențiat gradul ridicat de incertitudine ce caracterizează actuala prognoză de inflație, date fiind mai ales necunoscutele privind natura și dimensiunea măsurilor ce vor fi adoptate, precum și implicațiile acestora. În același timp, s-a reiterat că adoptarea unui pachet consistent de măsuri fiscal-bugetare în vederea continuării consolidării bugetare constituie o cerință inclusiv din perspectiva procedurii de deficit excesiv și a angajamentelor asumate, dar și a condiționalităților atașate altor acorduri încheiate cu CE, se mai arată în minuta amintită.

Ce prevede OUG

Coaliția PSD-PNL a pregătit un document cu privire la modificările fiscale ce vor avea loc, adică a creșterilor de taxe pentru acoperirea găurii bugetare. Sunt modificări în zona lucrătorilor IT, în zona imobiliarelor, la microîntreprinderi, la TVA.

În sectorul IT, scutirea se aplică la un singur angajator/plătitor, pentru veniturile de până la 10.000 lei inclusiv obținute din salarii şi asimilate salariilor realizate de persoana fizică în baza unui singur contract individual de muncă, raport de serviciu, act de delegare sau detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, pe baza opțiunii exprimate, în scris, prin declarație pe propria răspundere la angajator/plătitor, după caz. Partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu beneficiază de facilităţi fiscale. În acest moment, există impozit zero pe venit!

În ce privește zona imobiliară, proprietățile imobiliare sunt obligate la plata impozitului pe deținerea mai multor proprietăți imobiliare, persoanele fizice care au în proprietate clădiri situate în România a căror valoare impozabilă calculată potrivit titlului IX Impozite și taxe locale depășește 2.500.000 lei. Impozitul pe deținerea mai multor proprietăți imobiliare se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra diferenței dintre suma valorilor impozabile individuale comunicate de către organul fiscal local prin decizia de impunere și plafonul de 2.500.000 lei.

Microîntreprinderile care realizează venituri de peste 300.000 lei vor avea de plătit un impozit de 3% din venituri. Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

a) 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depășesc 300.000 lei inclusiv și

care nu desfășoară activitățile prevăzute la lit. b) pct. 2;

b) 3%, pentru microîntreprinderile care:

1. realizează venituri peste 300.000 lei;

2. desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5821 – Activități de editare a jocurilor de calculator, 5829 – Activități de editare a altor produse software, 6201 – Activități de realizare a softului la comandă (software orientat client), 6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației, 5610 – Restaurante, 5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 –

Alte servicii de alimentaţie n.c.a., 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, 6910.

Prevederile intră în vigoare la data de 1 octombrie 2023

În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 300.000 lei și o rată a rentabilității de peste 30%, calculată ca raport între profitul net și venituri totale, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care se înregistrează acest caz.”

Impozitul pe dividende va crește de la 8% la 10%. În cazul dividendelor distribuite în baza situaţiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2023, cota de impozit pe dividende este de 8%, fără recalcularea impozitului pe dividendele respective, după regularizarea acestora pe baza situaţiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar 2023.

Crește TVA de la 5% la 9% pentru:

– livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, pe suport fizic şi/sau pe cale electronică, cu excepţia celor care au, în totalitate sau în mod predominant, un conţinut video sau un conţinut muzical audio şi a celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii;

– serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice;

– livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței. În sensul prezentului titlu, prin locuință livrată ca parte a politicii sociale se înțelege:

1. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni și de pensionari;

2. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii și centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap;

3. livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice. Orice persoană fizică poate achiziţiona, începând cu data de 1 septembrie 2023, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuinţă a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de 9%;

4. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței;

– livrarea către persoanele fizice de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoanele fizice în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere a beneficiarului;

– livrarea către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn, aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere a beneficiarului;

-livrarea de energie termică în sezonul rece, destinată următoarelor categorii de consumatori:

1. populaţie;

2. spitale publice şi private, definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, unităţi de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

3. organizaţii neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum şi unităţile de cult, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată;

4. furnizori de servicii sociale, publici şi privaţi, acreditaţi, care prestează servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

– Livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute,

– livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute destinate clădirilor administraţiei publice centrale sau locale, clădirilor entităţilor aflate în coordonarea/subordonarea acestora, cu excepţia societăţilor comerciale;

– livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare scutite de taxă

– livrarea de produse ortopedice.

TVA de 9% va fi pentru:

– Livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, destinate consumului uman şi animal, animale şi păsări vii din specii domestice, seminţe, plante şi ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele, ale căror coduri NC se stabilesc prin normele metodologice, cu excepţia:

1. băuturilor alcoolice;

2. băuturilor nealcoolice care se încadrează la codul NC 2202;

3. alimentelor cu zahăr adăugat, al căror conținut total de zahăr este de minimum 5g/100g produs.”