Bogdan Aurescu, întâlnire cu secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Despre ce au discutat cei doi oficiali

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, luni, la sediul MAE, pe Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, în cadrul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România. Şeful diplomaţiei române a reafirmat angajamentul României pentru o Alianţă mai puternică, atât din punct de vedere politic, cât şi militar, activă şi relevantă la nivel global.

”Discuţiile au inclus un schimb substanţial de opinii privind reuniunea miniştrilor afacerilor externe din NATO de mâine, 1 iunie 2021, în pregătirea Summitului NATO din 14 iunie, de la Bruxelles, precum şi cu privire la agenda Summitului. Şeful diplomaţiei române a reafirmat angajamentul României pentru o Alianţă mai puternică, atât din punct de vedere politic, cât şi militar, activă şi relevantă la nivel global. Ministrul Bogdan Aurescu şi-a exprimat convingerea că va fi posibilă conturarea unui pachet decizional solid, ambiţios şi novator la Summitul Aliat”, a transmis MAE, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu ”a reiterat susţinerea pentru propunerea Secretarului General al NATO de adoptare a unui nou Concept Strategic al Alianţei şi a subliniat că documentul trebuie să reflecte realităţile geostrategice actuale, să consolideze coeziunea aliată şi să asigure o viziune unitară asupra priorităţilor NATO, cu menţinerea atenţiei aliate asupra sarcinii fundamentale a Alianţei – apărarea colectivă”.

”În acelaşi timp, ministrul afacerilor externe a subliniat importanţa coerenţei întregului Flanc Estic şi a continuării consolidării posturii de descurajare şi apărare aliate. Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a accentuat importanţa întăririi cooperării cu partenerii, atât cu Uniunea Europeană, dar şi cu statele din vecinătate, în special cu cele aspirante”, a mai transmis MAE.

Potrivit sursei citate, în cursul întrevederii, cei doi oficiali au discutat şi despre Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, o iniţiativă concretă strategică a României menită să contribuie la întărirea rezilienţei NATO, UE, a statelor membre şi a celor partenere ale celor două organizaţii.

”Secretarul General adjunct al NATO a salutat această iniţiativă a României şi a reiterat susţinerea pentru Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă. De altfel, în cursul zilei de astăzi, 31 mai, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va găzdui ceremonia oficială de inaugurare de către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, cu participarea Prim-ministrului României, domnul Florin-Vasile Cîţu, în prezenţa Secretarului General Adjunct al NATO, domnul Mircea Geoană, şi a vicepreşedintelui Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale şi prognoză, domnul Maros Šefčovič”, a mai transmis MAE.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Crește numărul de șefi în instituțiile publice: Boloș a dat undă...

Recent, ministrul Marcel Boloș a anunțat o decizie controversată referitoare la creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice de la 8% la...

Robert Negoiță și-a lansat, în cârje, candidatura pentru un nou...

Robert Negoiță, edilul de la Primăria Sectorului 3, și-a lansat, joi seara candidatura pentru un nou mandat, în cârje. Robert Negoiță le-a declarat ziariștilor că...