Bogdan Aurescu se roagă de Iohannis să-l trimită ambasador la ONU

Publicat: 16 iun. 2023, 09:00, de Ion Teleanu, în POLITICĂ , ? cititori
Bogdan Aurescu se roagă de Iohannis să-l trimită ambasador la ONU

Pentru Bogdan Aurescu debarcarea de la șefia Ministerului Afacerilor Externe și revenirea pe funcția de consilier prezidențial a fost un șoc, dar, totuși speră ca președintele Klaus Iohannis să-i îndeplinească visul.

Debarcarea lui Bogdan Aurescu de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe a generat o bucurie fără margini în rândul angajaților și a membrilor corpului diplomatic. Practic, prin plecare lui Aurescu s-a încheiat cea mai neagră perioadă din istoria acestui minister.

Potrivit informațiilor noastre, Bogdan Aurescu speră ca prin revenirea la Palatul Cotroceni șeful statului îl va ajuta ca visul său să devină realitate. De ani de zile, Aurescu visează să fie ambasador extraordinar și plenipotențiar, adică reprezentantul permanent al României pe lângă Organizația Națiunilor Unite de la New York.

Ca atare, de când a aflat că va fi demis de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu se roagă de Klaus Iohannis să-l trimită la New York în locul actualului ambasador Cornel Feruță.