Boicotul divin și pragmatismul ciolanului

Călin Georgescu nu candidează. Nici nu sprijină vreun candidat. El contemplă. El decide de sus, dintr-o poziție metafizic-superioară, că alegerile locale din București – care, între noi fie vorba, nici n-au vreun impact major în Geția utopică sau în energia dacic-carpatică. Sunt o farsă. O mascaradă. O piesă de teatru jucată de actori fără har și fără rost. Ce-o fi, totuși, în mintea acestui nene?

Unicitatea care exclude cooperarea

Nu e o poziție politică. Este un gest ontologic. El, Călin, cheamă la boicot nu pentru că nu i-ar plăcea vreun candidat, ci pentru că nu recunoaște legitimitatea procesului în sine.

A spus clar: „un guvern ilegitim nu poate organiza alegeri legitime”.

Punct. E acolo un ton de profet marginalizat, un amestec de bătrân înțelept și tânăr furios, care ne ceartă cu voce joasă că trăim în iluzie și că doar adevărul său mai poate străpunge vălul gros al Sistemului.

AUR: da, Căline, dar noi vrem la Primărie

Numai că, ce să vezi, băieții de la AUR n-au fost de acord cu iluminarea supremă. Sau poate iar n-au înțeles-o. Pentru ei, Primăria Capitalei nu e un simbol masonic, e doar o instituție cu buget baban.

Așa că AUR va merge în alegeri. Va susține un candidat, va face campanie, va tipări pliante cu tricolor și va promite o Românie suverană de la Dristor la Băneasa. Pentru că, nu-i așa, nu poți schimba sistemul dacă nu iei parte la el… un pic, cât să intri, să semnezi condica și apoi să-i trântești ușa în nas.

Dar, participând, îl validezi.

Recunoști existența și legitimitatea tocmai a acelui sistem pe care Georgescu îl declară fals, ilegitim, artificial. AUR vrea la luptă. Georgescu vrea să iasă din arenă. Călin vorbește despre farse și eternitate. AUR vorbește despre afișe, procente și urne.

Divinul și ridicolul

Ce se întâmplă, de fapt, în această dispută? Se produce o criză a mesianismului concurent. Georgescu a pozat ani întregi în Unicul – omul ales de providență să ne arate Adevărul. Dar AUR, între timp, a crescut. Are deja reflexe de partid mare, nu mai așteaptă indicații de la vreun tătuc inspirat de stelele Sirius. AUR vrea să fie acolo, în focul electoral, unde se ciocnesc banii, nervii și voturile pensionarilor.

Georgescu nu funcționează în logica asta.

El vorbește despre „Sistem” cu majusculele care-l configurează ca adversar pe potriva Lui. Despre „adevăruri ascunse” și „vibrații joase”. Pentru el, participarea la alegeri e o blasfemie. În logica georgesciană, doar retragerea, refuzul, tăcerea strategică pot confirma măreția gândirii sale. Căci, dacă te bagi în nămol, înseamnă că accepți că e doar un pic de praf cu apă – iar nu o conspirație ocultă a stăpânilor lumii.

Misionarul refuzului

Să chemi la boicotarea alegerilor din București e un gest perfect coerent cu ideologia lui Georgescu. E refuzul suprem, autosuspendarea oricărui pact social, negarea oricărei forme de contract cu prezentul.

El nu vrea nici funcții, nici bugete, nici primării.

El vrea recunoașterea misiunii sale divine.

Orice altceva ar însemna o trădare a sinelui său iluminat. Nici măcar să fie înfrânt în alegeri nu acceptă – pentru că, vezi bine, e deasupra oricărei confruntări. Deasupra oricărei comparații.

Confruntarea care dezvăluie fisurile

Tocmai de aceea refuzul AUR de a-l urma pe Georgescu în această „retragere tactică” e revelator. E ruptura firească între mistica totalitară și pofta de putere. Între visul himeric și realpolitik-ul electoral. AUR și-a dat seama că Georgescu a devenit o povară: carismatic, dar impredictibil; simpatic pentru o nișă ezoterică, dar catastrofal în orice logică de campanie.

Cu alte cuvinte, când Georgescu trântește ușa și se retrage în sine, AUR bate la ușa Primăriei cu mapa în mână. Unul se autoexcomunică. Ceilalți vor să devină funcționari.

Unicitatea ca handicap politic

Așa se sfârșesc, inevitabil, toate mișcările care se bazează pe mântuirea de la un singur om. Când acel om refuză să mai joace după reguli, partidul trebuie să aleagă între reverență și relevanță. AUR a ales relevanța. Cu riscul de a părea trădători, cu riscul de a-și irita baza mai mistică, au ales să meargă înainte. Că poate pică ceva.

Dar ceea ce pică, de fapt, este tocmai mitul fondator: acela că salvarea vine de la „unul”. Salvarea, în realitate, e plictisitoare, lentă, birocratică, se face cu voturi, nu cu inițieri spirituale.

Un boicot care ne împăienjenește ochii

Georgescu va continua să existe într-un colț de internet, printre glandele pineale și rădăcinile de păpădie. Va vorbi despre „poporul suveran” și „planul de țară”. Dar poporul se va duce la vot. Și acolo va alege dintre candidați imperfecți, incompetenți, ridicoli sau, din când în când, decenți.

Și în timp ce Călin va rosti incantații despre falsitatea sistemului, realitatea îl va ignora. Pentru că, dacă nu te prezinți la alegeri, nici măcar nu poți fi înfrânt. Ești doar… nenea care semnează condica la controlul judiciar.