16:36, 11.12.2024 • ALEGERI
Bolojan, SEMNAL DE ALARMĂ: „Există riscul să ne trezim cu un «parlament pulverizat în totalitate»”
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a avertizat, vineri că există riscul să ne trezim cu un „parlament pulverizat în totalitate”, cu niște oameni care n-au soluţii pentru România.
„Suntem într-o situaţie în care niciun lider de partid, de sistem, n-a reuşit să treacă de 20 %, deci asta arată o problemă, orice s-ar spune, de leadership şi în relaţiile dintre partide, în capacitatea de a colabora. (…) România democratică trebuie să fie o Românie care se bazează în politică pe partide politice. Şi această antagonizare a candidaţilor, această lipsă de performanţă de leadership ne-a adus în situaţia în care contrele dintre partide, în perioada alegerilor prezidenţiale, campanie şi precampanie, n-au făcut decât să confirme ceea ce spuneam. (…) Dialogul politic de multe ori întrerupt între partide, lipsa unei civilizaţii politice care să genereze şi ea întrecere între oameni politici au expandat şi în societate. Şi pe acest fond e foarte uşor, pe un teren de neîncredere, să vii să plantezi soluţii magice, lucruri simpliste. Dar nu înseamnă că votul împotrivă e întotdeauna un vot bun”, a declarat Bolojan la Europa Liberă.
El crede că toţi liderii politici ar trebui să aibă un comportament responsabil, altfel ne trezim cu un parlament „pulverizat în totalitate”.
„Toţi liderii politici ar trebui să aibă un comportament responsabil. Am vorbit cu liderii partidelor democratice, în aşa fel încât să avem o atitudine civilizată, pentru că după alegeri s-ar putea să ne trezim cu un parlament pulverizat în totalitate, cu nişte oameni care n-au soluţii pentru România. Şi România, într-o astfel de situaţie, va avea multe efecte. Noi suntem integraţi în UE financiar, suntem cu businessurile integraţi, cu investiţiile care se fac în România şi atunci se întâmplă nişte lucruri. Niciun investitor nu vine să facă investiţii într-o ţară care este neguvernabilă. (…) Orice Parlament total dezechilibrat, orice aşezare politică care nu garantează stabilitate şi înţelegerea faptului că trebuie să facem reforme vor crea nişte probleme majore pentru români”, a explicat liderul PNL.
El consideră că este foarte puţin probabil să fie o majoritate din două partide, „pentru că se pare că, din cauza pulverizării, n-o să se poată face 50% cu două partide”.
„Indiferent cum vor evolua lucrurile, în funcţie de ponderea fiecăruia, va fi o discuţie. Dacă PNL a făcut o greşeală mare, pentru care ne-au taxat alegătorii, aceea e că atunci când a fost la guvernare n-a atacat reformele”, a concluzionat Bolojan.