Bolojan și restul: anatomia unei guvernări pe muchie de cuțit – cinci vicepremieri, un premier și 30 de miliarde lipsă

Guvernul Bolojan, cinci vicepremieri, o țară în prag de colaps – și ultima tentativă de a rămâne în Europa funcțională. I se spune deja ”Guvernul Frankenstein”. Un monstru creat din componente politice extrem de incompatibile.

1. România, 22 iunie 2025: ceasul al doisprezecelea

Este una dintre acele zile în care istoria nu se preface că trece. O zi în care cuvintele „deficit bugetar”, „downgrade la junk” și „moțiune de cenzură” nu mai par termeni tehnici, ci amenințări directe. România e pusă față în față cu propria neputință instituțională.

Nicușor a comis ceea ce așteptam de mult.

Și nu e nimic eroic aici. Într-un gest considerat de mulți drept act de luciditate obligatorie, președintele Nicușor Dan l-a desemnat prim-ministru pe Ilie Bolojan, fost primar al Oradeei și exponent al unei politici administrative care s-a încăpățânat, ani la rând, să arate că în România se poate și altfel.

De data aceasta nu este vorba despre dezvoltare locală sau urbanism eficient. Este vorba despre salvarea unui stat cu fundul în groapă.

Sarcina lui Bolojan? Să formeze un guvern în șapte zile, să treacă un pachet fiscal de 30 de miliarde de lei până pe 30 iunie și să convingă Bruxelles-ul că România nu e, încă, o cauză pierdută.

2. Guvernul de sacrificiu: o formulă cu cinci vicepremieri și 16 ministere

Noua formulă guvernamentală – validată în această după-amiază – este atât de încărcată, încât pare mai degrabă un puzzle de echilibristică politică decât o echipă executivă cu mandat clar.

România va avea, începând de luni, cinci vicepremieri:

• Cătălin Predoiu – vicepremier și ministru de Interne (PNL)
• Ionuț Moșteanu – vicepremier și ministru al Apărării (USR)
• Marian Neacșu – vicepremier fără portofoliu (PSD)
• Tánczos Barna – vicepremier fără portofoliu (UDMR)
• Dragoș Anastasiu – vicepremier independent, responsabil cu reforma statului

Această structură – care aduce aminte de cabinetele de „largă reprezentare” din anii crizei 2010 – nu este o formă de inovație administrativă, ci o reacție de avarie. Cu alte cuvinte: prea mulți șefi, prea puține pârghii reale, dar nevoia disperată de consens formal.

3. Cine sunt cei cinci posibili vicepremieri: anatomia unei coaliții instabile

Cătălin Predoiu – garanția „ordinii vechi”

Fost ministru al Justiției, apoi al Internelor, Predoiu este unul dintre cei mai longevivi oameni ai „sistemului”. E asociat cu PNL, dar a fost acceptat și tolerat de PSD, USR și chiar de unele cercuri din SRI. Ca vicepremier și ministru de Interne, va avea un rol central în menținerea ordinii publice în lunile care urmează.

Are imagine de om sobru, dar nu inspiră maselor. Pentru mulți, e tehnicianul fidel al status-quo-ului. Bolojan va avea în el un aliat disciplinat – dar nu un luptător.

Ionuț Moșteanu – saltul de la tribună la front

Reprezentant USR, fără experiență militară, dar cu priză la tineri, Ionuț Moșteanu va coordona Ministerul Apărării într-un moment în care flancul estic al NATO fierbe.

Deocamdată, este o alegere de semnal pro-occidental. Dar, în caz de incident armat la granița cu Ucraina sau în Marea Neagră, Moșteanu va fi testat fără menajamente. Rolul său este foarte riscant, dar strategic.

Marian Neacșu – simbolul supraviețuirii baronale

Omul PSD-ului. Mai exact, omul vechiului PSD. Își păstrează titulatura de „vicepremier fără portofoliu”, dar are în realitate un rol de negociator intern. El va fi interfața dintre guvern și grupările din partid care acceptă acest „guvern de sacrificiu” doar din calcul electoral.

Prezența lui este un semnal clar: PSD nu dă totul. Ci doar atât cât trebuie.

Tánczos Barna – liantul etnic și european

UDMR a jucat mereu la pragmatism. Barna, tehnocrat respectat, a fost în trecut ministru al Mediului. Acum, ca vicepremier, are sarcina să mențină prezența UDMR în ecuația de guvernare fără să se ardă politic.

Este, de fapt, garantul legăturii cu Bruxelles-ul și Budapesta.

Dragoș Anastasiu – outsiderul care speră să reformeze

Independent, venit din business, Anastasiu primește misiunea imposibilă: „reforma statului”. Cu ce instrumente? Cu ce legitimitate? Cu ce buget? Greu de spus.

Ce știm e că Anastasiu va fi omul prezent în emisiuni, pe canalele oficiale, în comunicatele despre modernizare. E, poate, ambalajul bun al unui guvern dureros.

4. Cum s-au împărțit ministerele: politică pe felii

Structura guvernului prevede 16 ministere, distribuite astfel:

• PSD – 6 ministere:
  • Justiție – Radu Marinescu
  • Muncă – Florin Petre Manole
  • Energie – Bogdan Ivan
  • Agricultură – Florin Barbu
  • Transporturi – Ciprian Șerban
  • Sănătate – Alexandru Rogobete
• PNL – 4 ministere:
  • Interne – Cătălin Predoiu
  • Finanțe – Alexandru Nazare
  • Educație – Daniel David
  • Fonduri Europene – Dragoș Pîslaru
• USR – 4 ministere:
  • Apărare – Ionuț Moșteanu
  • Externe – Oana Țoiu
  • Digitalizare – Diana Buzoianu
  • Economie & Investiții – Radu Miruță
• UDMR – 2 ministere:
  • Dezvoltare – Cseke Attila
  • Cultură – Andras Demeter

Este o împărțire de echilibru precar, cu roluri esențiale distribuite strategic:

PSD a luat tot ce înseamnă contact direct cu masele (muncă, transporturi, sănătate),

PNL a primit bugetul și finanțele Europei, iar

USR a fost trimis în spațiul „reformist”, dar extrem de vulnerabil.

5. De ce e pachetul fiscal o bombă cu ceas?

Pachetul fiscal pe care Bolojan trebuie să-l treacă până pe 30 iunie conține măsuri extrem de dure, dar inevitabile:

• creșterea TVA de la 19% la 21% pentru majoritatea bunurilor
• scăderea plafonului pentru microîntreprinderi
• suspendarea a 40% din investițiile neesențiale
• înghețarea salariilor în administrația centrală
• combaterea evaziunii prin digitalizare forțată a ANAF
• suprataxarea proprietăților multiple, mașinilor scumpe, vilelor de vacanță

Aceste măsuri trebuie să genereze 30 de miliarde de lei până la finalul anului – altfel România intră în procedură de deficit excesiv, fondurile PNRR se blochează, și ratingul suveran scade sub pragul investițional.

Inflexiuni inflexibile

Dar cum să treci un asemenea pachet când PSD vrea să-și conserve electoratul asistat, USR vrea modernizare fără durere, PNL se teme de pierderea primăriilor, iar UDMR vrea liniște?

Guvernul Bolojan este, astfel, o unitate de criză fiscală, nu o echipă de guvernare clasică. Este un mecanism de amputare: taie, oprește, cauterizează. Fără să mai întrebe pacientul dacă e de acord.

6. Cât de legitim este un guvern format din atâtea interese divergente?

Adevărul e că nimeni nu a votat un asemenea guvern. Nu a fost pe afișe. Nu a fost în platformele partidelor. Este un guvern „post-electoral”, născut dintr-o situație excepțională, în care niciun partid nu a avut curajul să își asume integral guvernarea.

Este un guvern de negociere, nu de viziune. Iar acest lucru se simte în fiecare detaliu: de la alegerea miniștrilor, până la limbajul comunicatelelor – o limbă de lemn netedă, în care nimeni nu spune nimic clar, dar toți se declară „gata de muncă”.

Dacă acest guvern pică, niciun partid nu vrea să fie vinovatul. Dar dacă guvernul reușește, toți vor cere ”dividende”.

7. Ce urmează în Parlament?

Validarea noului guvern este programată pentru 24 iunie, în plenul reunit. Votul pare asigurat, dar nu este deloc garantat.

De ce? Pentru că:

• O parte a PSD este nemulțumită de pierderea portofoliului de Finanțe
• În PNL există voci care consideră că Bolojan este „prea dur” și „prea izolat”
• În USR există falii interne între reformiști și „consilierii de Facebook”
• AUR a anunțat deja moțiune de cenzură preventivă, iar Simion pregătește mitinguri

Atmosfera generală: se votează cu cuțitul la os.

8. Populația: sărăcia nu se dezbate, se trăiește

În tot acest timp, românii simpli trăiesc într-un film paralel. Facturile s-au dublat. Coșul minim de consum a crescut cu 18% în ultimele 6 luni. Rata dobânzilor bancare rămâne mare, iar prețurile locuințelor nu scad. Se va scumpi și benzinica… Distribuitorii interni vor pretexta că, uite, atacul SUA asupra Iranul provoacă scumpire de baril. Nicio treabă cu stocurile existente. Se va scumpi totul, preventiv. Autoritățile naționale de reglementare vor compune, din nou, explicații elucubrante iar noi vom înghiți, din nou, o majorare de prețuri absolut inexplicabilă în termenii economiei reale.

În același timp:

• AUR ajunge la 39-41% în sondaje
• TikTok-ul politic e plin de conspirații despre „băncile care ne fură țara”
• Facebook-ul e un talmeș-balmeș de fake news, narațiuni suveraniste și nostalgii comuniste

România reală nu citește proiectul de guvernare. România reală vrea:

• benzina sub 7 lei
• pensia virată la timp
• copilul să nu mai învețe în baracă
• pensionarii speciali să coboare pe Pământ

Dacă Bolojan nu livrează rapid ceva palpabil – începe revolta rece. Nu una cu pietre în geam, ci cu absenteism, blam și radicalizare.

9. Bruxelles-ul: ochiul care vede, dar nu iartă

Comisia Europeană a transmis deja: dacă România nu-și reduce deficitul, fondurile PNRR se opresc.

Mai mult: se vorbește despre un „trigger fiscal” care ar bloca și plățile din fondurile de coeziune.
Pentru România, asta înseamnă:

• pierderea a peste 40 miliarde euro în 2025-2027
• prăbușirea investițiilor publice
• creșterea dobânzilor la niveluri grecești din 2011

Uniunea Europeană nu mai are răbdare. Nu mai crede în promisiuni. Vrea dovezi. Azi. În scris. Cu ștampile.

10. Scenariile posibile până în toamnă

A. Scenariul optimist – greu de crezut

Guvernul este validat. Pachetul fiscal trece. Bruxelles-ul e mulțumit. Leul se stabilizează. Se lansează un nou plan național de digitalizare. Partidele se calmează.

B. Scenariul realist – tensiune controlată

Guvernul trece. Dar pachetul fiscal e diluat. Se amână termene. Apare inflație. PSD cere remanieri. UDMR amenință cu ieșirea. USR are scandaluri interne.

C. Scenariul catastrofal – totul pică

Guvernul nu trece. Se reia balamucul negocierilor. Președintele forțează o formulă tehnocrată fără susținere. România intră în incapacitate de plată soft. AUR cere alegeri anticipate. Proteste. Haos.

11. Lecția grecească, reluată la Carpați?

Grecia a trecut, între 2010 și 2015, prin coșmarul austerității. Dar l-a trecut. A schimbat mentalități, a profesionalizat funcția publică, a impus rigoare. Azi, Grecia este lăudată de FMI și Comisia Europeană.

România pare să refuze același traseu. Vrea bani, dar nu reforme. Vrea fonduri, dar nu transparență. Vrea stabilitate, dar nu renunță la sinecuri.

Este exact în punctul în care Grecia era în 2009.

12. Concluzie: nota de plată vine acum

Acesta nu este un guvern de viitor. Este un guvern de urgență. Un guvern care trebuie să ia decizii nepopulare, rapid, fără aplauze. Nu are luxul popularității. Nu are timp de campanie.

Este, dacă vrei, o ambulanță politică. Are cinci șoferi, toți cu licență, dar fiecare cu altă destinație.

Bolojan este medicul care trebuie să opereze. Dar nu are sânge. Nu are bisturiu. Nu are personal medical. Are doar o sală goală, o presiune enormă și un pacient care urlă.

România, 22 iunie 2025.
Guvernul a fost anunțat.
Să vedem acum dacă are curajul să guverneze.

Ionuț Moșteanu la Apărare – curaj sau improvizație cu miză strategică?

Numirea lui Ionuț Moșteanu ca ministru al Apărării și vicepremier este, poate, cea mai discutabilă decizie din noua arhitectură guvernamentală. Nu pentru că Moșteanu ar fi un om slab. Dimpotrivă – e unul dintre puținii politicieni care au știut să articuleze un discurs coerent în haosul ultimilor ani, o voce distinctă a USR-ului, capabilă să țină piept retoricii populiste și să puncteze clar teme de reformă și justiție.

Un pariu… emoționant!

Fiindcă Apărarea nu este o eternă conferință de presă. Apărarea nu e despre opinii. E despre informații clasificate, despre contacte militare externe, despre strategii în eventualitatea unui conflict hibrid. Este, de fapt, singurul minister în care nu ai voie să improvizezi.

Și… ce să vezi, se află și sub presiunea unor cheltuieli suplimentare care să confirme seriozitatea participării noastre la efortul NATO. Care efort NATO? Cel care înseamnă protejarea alianței militare de intențiile Rusiei lui Putin. Zău așa, mai trebuie explicat?!?

Ionuț…

… Moșteanu nu are background militar. Nu a activat în comisii de apărare. Nu are relații vechi cu structurile NATO, cu Statele Unite sau cu actorii regionali din zona securității. Și totuși, va fi ministru al Apărării. Întrebarea se impune natural: pe ce ne bazăm?

Putem spune, în favoarea lui, că este un om lucid, echilibrat, cu viziune occidentală. A susținut mereu parteneriatul strategic cu SUA și apartenența deplină la NATO. Nu va deraia în populism suveranist. Va asculta, probabil, de sfaturile specialiștilor. Dar va înțelege suficient de repede ce înseamnă un scenariu militar de criză? Ce înseamnă mobilizare? Ce înseamnă decizie în 3 minute, nu în 3 zile?

Ionuț…

… Moșteanu e un simbol al tinerei generații din USR, dar Ministerul Apărării nu e locul în care tinerețea sau bunele intenții compensează lipsa experienței. E locul unde trebuie să știi cine sunt generalii, care sunt protocoalele cu americanii, unde sunt depozitele de muniție și cum funcționează logistica militară într-o Europă aflată în pre-alertă.

Și mai e ceva. În caz de atac cibernetic, conflict proxy, tensiuni la Marea Neagră, Moșteanu va fi cel care trebuie să vorbească la telefon cu Washington-ul. Nu cu echipa de campanie. Nu cu TikTok-ul. Cu Pentagonul.

Un pariu politic foarte dificil!

În cele din urmă, poate că această numire e și un pariu politic: USR mizează pe ideea că Apărarea nu va exploda. Că nu vor fi incidente majore. Că „ne strecurăm, cumva”.

Dar istoria nu are simțul umorului. Și dacă România va avea nevoie de o reacție fermă într-o criză reală, ministrul Apărării nu va putea învăța din mers.

Poate fi un test al seriozității pentru USR.
Sau poate fi, dacă Moșteanu greșește grav, capătul de linie pentru întreaga construcție politică pe care USR ar vrea mult s-o relanseze.