Borcanul care prăvale bugetul

„Clipă, stăi, oprește-ți zborul!
Se prăvale compresorul,
cade-n râpă, viața, dorul!”

Așa scria Toma Berbec, muncitorul imaginat de Dan Deșliu, în epoca glorificării compresorului industrial și a eroismului proletar. Limbajul simplu, stângăciile poetice și solemnitatea gestului creau o poezie neașteptată, care încerca să cuprindă întreaga greutate a muncii și destinul unei clase.

Astăzi, în loc de compresor, avem tabelele și statisticile ANAF. Iar ceea ce se prăvălește nu mai e munca proletarilor, ci bugetul național, sub greutatea celor mai absurde declarații fiscale: borcanele de gem ale bunicii au devenit noile „instrumente de presiune” asupra economiei. Borcanul care prăvale bugetul — imaginea unei administrații care și-a pierdut busola, transformând dulceața casnică în hazard statistic național.

Uneori, satira nici nu mai trebuie inventată. Se scrie singură. Când șeful ANAF detaliază că „gemul făcut acasă” ar afecta bugetul de stat, îți dai seama că realitatea a depășit de mult umorul. Trăim într-o țară unde „evaziunea” a coborât din paradisurile fiscale direct în borcanele din cămara bunicii.

14:45 • ECONOMIE

Instituțiile publice datorează peste 582 de milioane de lei către ANAF

06:33 • ACTUALITATE

„Cazul gemului bunicii”: cum o explicație tehnică a ANAF a declanșat o criză de încredere

Domnul Adrian Nica, președintele ANAF, a explicat că „autoconsumul” – adică produsele realizate în gospodărie pentru uz propriu – influențează așa-numitul GAP de TVA, diferența dintre cât ar trebui să colecteze statul și cât colectează în realitate. Pe scurt, dacă bunica fierbe prunele din propria grădină, iar nu cumpără dulceață din supermarket, undeva, în tabelele Bruxelles-ului, apare o gaură. Că nu s-a plătit TVA.

Serios? Aici am ajuns?

Românii probabil că s-au amuzat, s-au indignat și, pe alocuri, s-au speriat. Pentru că în spatele acestei absurdități se află un adevăr mai mare: statul și-a pierdut busola. În loc să caute miliardele pierdute în marile scheme de fraudă fiscală, în contractele publice dubioase sau în firmele-fantomă, el descoperă pericolul economic din borcanele de gem și murături. Și în sticlele de țuică, băi tată, băi…

Nu e prima dată când autoritățile dau vina pe cetățenii obișnuiți pentru neputințele lor. Cândva, găinile de la țară erau vinovate pentru criză, apoi usturoiul a fost declarat „produs evazionist”. Acum, gemul. Poate mâine urmează ciorba de acasă sau laptele matern – nici el nu contribuie la PIB, nu-i așa?

Totul ar fi o glumă bună dacă n-ar fi spusă cu o gravitate dezarmantă de către șeful instituției care ar trebui să reformeze colectarea fiscală. Pentru că adevărul e simplu: autoconsumul e doar o variabilă statistică, o notă de subsol în metodologia europeană. În schimb, adevărata gaură neagră a bugetului stă în evaziunea uriașă din mediul de afaceri B2B, în firmele care deduc TVA pentru mașini de lux, în companiile „strategice” care raportează pierderi an de an.

Acolo se pierd miliardele, nu în dulceața de vișine.

Declarația domnului Nica nu e doar o gafă. E o radiografie dureroasă a modului în care statul român gândește relația cu cetățeanul ca pe un suspect. În loc să simplifice legislația, să digitalizeze coerent și să facă ordine în marile fraude, preferă să creeze panică și să vâneze simboluri. Iar gemul bunicii a devenit simbolul unei administrații rupte de realitate.

Românii nu se tem că vor fi impozitați pentru borcanele din cămară – deși, cine știe, la ritmul în care merg lucrurile, nimic nu mai e imposibil. Teama reală e alta: că am ajuns într-un punct în care instituțiile nu mai înțeleg diferența dintre economie și bun-simț.

Cu datoriile în creștere și cu un aparat fiscal îngropat în birocrație, România își caută echilibrul financiar printre borcanele de dulceață. Povestea cu „gemul evazionist” e imaginea unui stat care, neputându-i prinde pe adevărații evazioniști, ajunge să creadă că îi ascundem printre murături și prune fierte.

Poate că nu bunica e problema. Poate că problema e altundeva: într-o administrație care confundă autocritica cu absurdul și responsabilitatea cu ridicolul.

Cât despre noi, ceilalți, poate ar fi momentul să învățăm ceva din toată această poveste. Dacă statul a ajuns să-și caute bugetul în cămara bunicii, e clar că s-a rătăcit complet. Dar, până îl găsește, ar fi bine să ne păstrăm umorul. E singura taxă pe care încă nu ne-o poate lua nimeni. Și dacă…