Botoșănean amendat, pentru că a făcut grătar în centrul vechi al orașului

Publicat: 17 iul. 2023, 16:40, de Cristian Căliman, în ACTUALITATE , ? cititori
Botoșănean amendat, pentru că a făcut grătar în centrul vechi al orașului

Un botoșănean în vârstă de 37 de ani a fost amendat cu 1.000 de lei, deoarece a aprins grătarul pe trotuar în apropierea fostului cinematograf Luceafărul din Botoșani.

Cetățeanul respectiv a fost amendat pentru nerespectarea Legii picnicului de către un echipaj de jandarmerie, deoarece zona în care a fost făcut grătarul nu era autorizată în acest sens. De asemenea, au mai fost sancționați alți trei botoșăneni care au fost depistați consumând alcool, dar au și perturbat ordinea publică.

Câteva ore mai târziu, în același loc un bărbat a fost amendat cu 500 de lei, din cauza muzicii dată la maximum la boxele de la mașină, ceea ce a tulburat odihna locuitorilor din apropiere.