Brandul Carlsberg își lansează noua identitate vizuală globală și în România

Publicat: 18 apr. 2021, 10:30, de Eliza Popa, în ECONOMIE , ? cititori
Brandul Carlsberg își lansează noua identitate vizuală globală și în România

Carlsberg lansează noua sa identitate vizuală globală și în România. Aceasta a fost regândită pentru a atinge echilibrul perfect între formă și funcționalitate.

Elementele principale precum logo-ul, fontul, paleta de culori și faimosul simbol al frunzei de hamei au fost redefinite, îmbinând într-un mod armonios tradiția brandului cu designul autentic danez.

În mod semnificativ, semnătura fondatorului J.C. Jacobsen apare pe noua sticlă de Carlsberg ca simbol al aprobării sale.

Identitatea paharului Carlsberg a fost, de asemenea, îmbunătățită pentru o experiență superioară de degustare. Noua formă elegantă a paharului Carlsberg bifează si un atribut funcțional important. Pentru o experiență mai bună de consum, forma nouă de pocal, însoțită de o crestătură la baza interioară a paharului, îmbunătățește dinamica CO2 în lichid, păstrând în acelasi timp și spuma fină pentru mai mult timp.

Carlsberg este părintele berii lager de calitate și una dintre cele mai apreciate beri din lume. Acest titlu nu putea fi atins decât de un brand progresist. Suntem mândri să avem în portofoliu un astfel de brand, aflat în continuă evoluție. Anunțăm o nouă identitate vizuală pentru “Probabil cea mai bună bere din lume”, cu îmbunătățiri atât la nivel estetic, cât și funcțional. Carlsberg are o istorie unică, izvorâtă din pasiunea pentru perfecțiune a fondatorului, J.C. Jacobsen, pe care o ducem mai departe reinventându-ne perpetuu”, spune Paul Markovits, Vice-Președinte Marketing URBB.