Braşov: Doi bărbaţi, condamnaţi pentru trafic de droguri şi ucidere din culpă, după ce un consumator a murit

Doi bărbaţi au fost condamnaţi definitiv de Curtea de Apel Braşov la închisoare cu executare într-un dosar în care au fost trimişi în judecată pentru trafic de droguri de mare risc, ucidere din culpă şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, anchetatorii stabilind că un tânăr a murit după ce a consumat substanţe achiziţionate de la unul dintre inculpaţi.

Conform unor comunicate emise, vineri, de DIICOT şi IGPR, Curtea de Apel Braşov a admis apelul formulat de procurorii DIICOT Braşov împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Braşov în acest dosar, instanţa majorând pedepsele aplicate iniţial inculpaţilor.

Astfel, aceştia vor executa 10 ani de închisoare, respectiv doi ani de închisoare.

Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi de DIICOT Braşov în septembrie 2021 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, ucidere din culpă şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, reţinându-se faptul că inculpaţii au comercializat droguri şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive către consumatori de pe raza municipiului Braşov.

La data de 17 februarie 2021, un tânăr de 21 ani, din municipiul Braşov, a fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Braşov, în stare gravă, fiind internat pe secţia Terapie Intensivă Coronarieni a Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, unde, ulterior, a decedat. În urma cercetărilor efectuate în cauză, a rezultat faptul că respectiva persoană era consumatoare de noi substanţe cu efecte psihoactive, iar în cursul dimineţii din ziua respectivă consumase astfel de substanţe pe care le achiziţionase de la unul dintre inculpaţi, arată sursele citate.

În urma efectuării autopsiei, a rezultat faptul că între decesul tânărului şi consumul de substanţe psihoactive a existat o legătură directă de cauzalitate, precizează anchetatorii.

La data de 19 septembrie 2021, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Braşov au efectuat două acţiuni de prindere în flagrant a celor doi inculpaţi, în timp ce deţineau asupra lor substanţe psihoactive pe care intenţionau să le comercializeze.

La data de 20 septembrie 2021, Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, Direcţiei Generale Afaceri Europene, Schengen şi Relaţii Internaţionale şi cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole