Brașoveanu, despre blaturile de la Galați: „Am poze! Am tot ce trebuie”

Publicat: 18 mai 2023, 08:37, de Vlad Stefan Orjan, în SPORT , ? cititori
Brașoveanu, despre blaturile de la Galați: „Am poze! Am tot ce trebuie”

Întrebat de către jurnaliștii de la ProSport despre ce arbitri vorbește și rugat să ne divulge numele persoanelor pe care le-a surprins la masă, Brașoveanu a părut că bate și mai tare în retragere, dându-și seama că va intra într-un imens scandal care s-ar putea să se lase cu urmări și cu sancțiuni foarte dure.

„Vă repet, a fost o discuție neoficială despre un fapt la care au participat. Vreau să subliniați faptul că nu aduc nicio acuză clubului Oțelul. Eu nu m-am referit la clubul Oțelul. Eu am discutat cu două persoane. Dacă cineva este curios și vrea să afle exact ceea ce s-a întâmplat eu pot face dovada. Am tot ce trebuie.

Eu nu m-am referit la perioada din play-off, dar e tot din sezonul ăsta, însă în altă perioadă. Și fiți convinși că am dovezi. Altfel nici nu mă angajam în discuția asta. Am tot ce trebuie, repet, tot ce trebuie. Și poze. Dacă am nevoie de ele le voi arăta, dar eu nu vreau să le folosesc. La masă nu era Cristi Munteanu, dar nu mai insistați că oricum nu vă spun nimic și nu vă spun ce persoane erau la masă. Nu vreau să vă spun, deoarece nu am interes să lovesc în clubul Oțelul. Și stați liniștit că nu o să mă cheme la comisii. Eu nu sunt omul care vreau să provoc un scandal. Eu acolo am avut o discuție cu două persoane, iar una m-a jignit în ultimul hal. Dorinel Munteanu m-a amenințat. A continuat circul pe care l-a început pe teren”, a spus Brașoveanu.

Video: Andrie Pițigoi/Buzăul Sportiv

„A sărit la bătaie la antrenori!”

Brașoveanu și-a continuat pentru ProSport acuzele la adresa lui Dorinel Munteanu: „A sărit la bătaie la antrenori, iar pe mine m-a amenințat că o să văd eu când o să vin la Galați, iar eu l-am întrebat dacă e chiar atât de șmecher”.

Încercând să revenim la subiectul acuzelor cu banii pe care oficialii Oțelului i-ar fi plătit către o brigadă anume de arbitri, conform acuzelor conducătorului de la Buzău, Brașoveanu a bătut din nou în retragere și nu a mai avut curajul să își susțină public cele declarate după meci.

„Domnule, nu vreau să fac scandal. Oțelul se pregătește de un meci capital pentru ea, iar eu respect clubul Oțelul. Dar, dacă Oțelul Galați mă va reclama, atunci o să scot probele pe care le am. Erau în Galați. Nu e voie să stai la masă cu arbitrii. Baremul se plătește la stadion. În baremul ăsta îți intră și masă și casă, cum s-ar spune. Problema e că și ei știu ceea ce știu eu. Să mă dea ei la comisii, că atunci o să demonstrez și eu. Și v-am spus că în discuția asta nu intră Cristi Munteanu.

El nu era acolo. Eu știu cine era la masă, dar nu vreau să dezvolt acum. Ei au un meci important, iar eu le doresc să îl câștige. Pe mine chiar mă interesează să învingă Oțelul pe Dej, deoarece eu cu Dej sunt în luptă pentru locul de baraj. Pe mine m-a deranjat că cei de la Oțelul nu au stat să gândească bine. Noi nu am jucat pentru Dinamo. Am jucat doar pentru noi că aveam nevoie de victorie în lupta noastră cu Dej”, a spus Aurel Brașoveanu.