Breaking News. Un incendiu uriaș are loc lângă Capitală, în Voluntari, la un depozit

Publicat: 13 oct. 2022, 13:15, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Breaking News. Un incendiu uriaș are loc lângă Capitală, în Voluntari, la un depozit
Incendiu Voluntari ISU

Un incendiu puternic cu mari degajări de fum a izbucnit în localitatea Voluntari, lângă București. Pompierii au ajuns deja la fața locului și intervin pentru stingere, dar din interior încă se aud explozii.

ISU București-Ilfov au anunțat că incendiul la care intervin se manifestă cu flacără și degajări mari de fum.

La intervenție au fost chemate 20 de autospeciale, 3 autoscări și 60 de pompieri. Suprafața afectată este de 5.000 de metri pătrați.

Din interior se aud explozii, dar nu se știe ce materiale se află în depozit. Prefectul județului Ilfov, Simona Neculae, a precizat la Digi 24 că nu sunt victime până la acest moment.

UPDATE: A fost emis și un mesaj prin Ro-Alert prin care locuitorii din zonă sunt avertizați să fie își închidă ferestrele și să nu circule prin zonă.

UPDATE 2: Pompierii sunt sprijiniți de trei autospeciale de stingere ale Serviciului Voluntar de Urgență al localității Voluntari și buldoexcavatoare. ISU București-Ilfov a precizat că este vorba de două corpuri de clădire, ambele pe structuri ușoare.

Prefectul județului Ilfov a precizat că în interior sunt materiale textile, haine și încălțăminte, dar nu există materiale care pot exploda. Zgomotele care s-au auzit nu au fost explozii, ci au venit de la tabla care s-a prăbușit sau s-a contorsionat.

UPDATE 3: Comisarul general al Gărzii de Mediu, Aurelian Păduraru, a spus ulterior că pe lângă haine și încălțăminte în depozit se află și deodorante spray și alte produse de acest gen și există posibilitatea ca acestea să degajeze poluanți în norul de fum care pare a se îndrepta către nordul Bucureștiul iar ulterior către Giurgiu.

Echipamentele de măsurare a calităţii aerului din zona Voluntari, judeţul Ilfov, indică deja concentraţii mai ridicate decât normal la unii dintre poluanţii monitorizaţi, ca urmare a incendiului care se manifestă în zonă, iar comisarii de la Garda Naţională de Mediu (GNM) se află la faţa locului pentru a evalua situaţia din punct de vedere al protecţiei mediului, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), pe pagina oficială de Facebook.

„Comisarii de la Garda Naţională de Mediu se află deja la faţa locului, pentru a evalua situaţia din punct de vedere al protecţiei mediului. Conform informaţiilor furnizate de Administraţia Naţională de Meteorologie RA, în zona respectivă vântul va sufla în general slab, viteze de cel mult 15-20 km/h din sector predominant estic, nord-estic, astfel că evoluţia norului de fum va fi de dispersie şi de uşoară deplasare către vest, sud-vest. Echipamentele de măsurare a calităţii aerului din zonă (staţiile B-26 şi B-27) indică deja concentraţii mai ridicate decât normal la unii dintre poluanţii monitorizaţi. Pentru o analiză mai exactă a concentraţiilor în zona producerii incendiului, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti a mobilizat la faţa locului autolaboratorul din dotare. Recomandarea pentru populaţia din zonă este să limiteze orice activitate în aer liber, până la stingerea incendiului”, notează sursa citată.

Știre în curs de actualizare.