Brigitte Macron, soția președintelui Franței, a avut COVID-19 la sfârșitul anului trecut

Brigitte Macron, soţia preşedintelui francez Emmanuel Macron, a fost testată pozitiv la COVID-19 pe 24 decembrie, fără a prezenta simptome grave, înainte ca testul să iasă negativ şase zile mai târziu, a anunţat sâmbătă cabinetul său, confirmând informaţii apărute în presă.

Brigitte Macron, 67 de ani, a fost testată pozitiv cu o zi înainte de Crăciun, în timp ce cuplul prezidenţial îşi petrecea vacanţa la Bregancon, în sudul Franţei, la o săptămână după ce soţul ei, care s-a plasat în izolare, a contactat virusul.

În prezent ea este total restabilită, potrivit cabinetului său, care a precizat că informaţia nu a fost dezvăluită pentru că aceasta nu a avut impact asupra agendei sale publice.

Acuzând simptome uşoare, ea a fost testată ulterior negativ, pe 30 decembrie, apoi pe 31 decembrie, ceea ce i-a permis să revină la Paris şi să-şi reia activităţile pe 4 ianuarie.

Testat pozitiv la COVID-19 pe 17 decembrie, Emmanuel Macron a stat o săptămână în izolare, într-o reşedinţă oficială lângă Paris, în timp ce soţia sa se afla în Palatul Prezidenţial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...