Un celebru vlogger român, prins beat și drogat la volan

Publicat: 21 mart. 2021, 22:30, de Laura Macovei, în LIFESTYLE , ? cititori
Un celebru vlogger român, prins beat și drogat la volan

Matei Dima, cunoscut sub numele de BRomania, a fost prins băut și sub influența substanțelor stupefiante la volan.

Acesta a fost prins sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise în timp ce se afla în spatele volanului. Polițiștii l-au tras pe dreapta pe faimosul vlogger și l-au amendat.

Potrivit Comunicatului Poliției, duminică, 21 martie 2021, în jurul orei 15.30, oamenii legii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 33 ani din județul Constanța care conducea un autoturism pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov.

Potrivit Antena 3, actorul din Miami Bici a fost supus unui Drugtest care a ieșit pozitiv. Astfel, Matei Dima a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive din organism.

Autoritățile continuă cercetările în cadrul dosarului penal constituit pe numele lui Matei Dima, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Matei Dima este unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România. Cunoscut sub numele de BRomania, acesta este actor, scenarist, producător și regizorul filmelor 5Gand și Miami Bici, în care a jucat alături de Codin Maticiuc.