Bulgaria înăsprește condițiile de intrare în țară. Ce a devenit obligatoriu

Publicat: 06 ian. 2022, 22:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Bulgaria înăsprește condițiile de intrare în țară. Ce a devenit obligatoriu

Bulgaria înăsprește măsurile de intrare în țară, iar cetățenii din majoritatea țărilor europene, fie membre UE sau nu, vor fi nevoiți să prezinte și un test PCR negativ pentru SARS-CoV-2, chiar dacă s-au vaccinat.

Măsurile ar urma să intre în vigoare de vineri, după cum a precizat ministrul bulgar al Sănătății, potrivit Reuters. Bulgaria, noi măsuri de intrare în țară, după creșterea numărului de cazuri de COVID-19. Bulgaria înăsprește măsurile de intrare pe teritoriul țării, iar persoanele care vin din statele UE și doresc să călătorească în Bulgaria vor fi nevoite să prezinte un test negativ pentru SARS-CoV-2, alături de un certificat pentru COVID-19 valabil.

Încă de la Revelion, Bulgaria a început să înregistreze cazuri de infectare

Măsură vine după ce numărul cazurilor de COVID-19 a crescut rapid în țara vecină, iar varianta Omicron se răspândește treptat în toată Europa. Încă de la Revelion, Bulgaria a început să înregistreze cazuri de infectare cu noua varianta, în total fiind raportate 12. Totodată, după Revelion, numărul total al cazurilor de COVID-19 a crescut extrem de repede, în ultimele două zile fiind înregistrate 6.200 de cazuri, comparativ cu 1.900 câte erau în trecut.

Persoanele care intră în Bulgaria și vin din țări ce se afla pe lista zonelor roșii ale Bulgariei, vor fi obligate să prezinte un test PCR negativ pentru COVID-19, alături de un certificat verde valabil. Pentru Bulgaria, o țară intră pe lista roșie atunci când au raportat 500 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la 100.000 de locuitori, în ultimele 14 zile și prezintă infectări în special cu variantele îngrijorătoare.