Bunurile lui Ceauşescu vândute la licitaţie ca pâinea caldã

Şapca dictatorului fãcutã la APACA s-a vândut cu 1.400 de euro, iar teza de doctorat a Elenei ceauşescu cu 1.000 de euro.

La finele sãptãmânii trecute, casa de licitaţii Arktmark a scos la vânzare 27 de bunuri care au aparţinut familiei lui Nicolae Ceauşescu, inclusiv fotografii din vizitele externe pe care fostul dictator comunist le-a întreprins de-a lungul vieţii. Aproape toate bunurile, cu câteva excepţii, au fost vândute în cadrul licitaţiei „Un Secol de Istorie – de la Monarhie la Comunism”, cu suma totalã de 20.482 euro, adicã cu mult peste preţul la care au fost scoase la vânzare. Casa de licitaţii nu a fãcut public dacã bunurile vândute s-au aflat în proprietatea urmaşilor familiei Ceauşescu (Valentin Ceauşescu – fiul cel mic al Dictatatorului sau a lui Mircea Oprean – soţul lui Zoia Ceauşescu), ori a RAAPPS.

  • Macheta combinatului Fãgãraş, mai valoroasã decât şapca Dictatorului sau teza de doctorat a Elenei

Piesa de rezistenţã a licitaţiei a fost o machetã a Combinatului Chimic Făgăraș (42 x 24 cm), dăruită lui Ceaușescu în 1976 de Comitetul Județean PCR Brașov, care a fost adjudecatã cu 2.750 euro.

Pe locul secund în ceea ce priveşte suma oferitã (2.250 euro) a fost o garnitură de birou, din piele, (53 x 34 cm) de prin 1975, care  i-a aparținut lui dictatorului.

Tot cu o sumã considerabilã, mai precis 1.800 euro fiecare, au fost vândute alte douã bunuri ce i-au aparşinut lui Ceauşescu, respectiv un pahar (11 x 7 cm) cu semnătura incizată a lui Ceaușescu şi macheta unui strung (27 x 15 cm).

Cu 1.650 euro a fost vândut un glob din sticlă 42 x 28 cm), realizat la Suceava în anul 1975 şi inscripţionat cu mesajul ”Ceaușescu Pace”.

Celebra şapcã bărbătească din bumbac confecţionatã în 1976 la APACA şi purtatã de Nicolae Ceaușescu în diverse vizite oficiale a fost vândutã cu „doar” 1.400 de euro.

Cu ocazia acestei licitaţii a fosta vândut  cu 1.000 euro şi un exemplar original din teza de doctorat ”Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, realizatã de Elena Ceaușescu în 1967.

La preţul total de 3.000 de euro au fost vândute un platou decorativ din cristal cu diametru de 44 cm, oferit de organizația PCR Bihor lui Nicolae Ceaușescu în 1985 cu ocazia aniversării zilei acestuia de naștere, un ordinul ”Steaua RSR”, clasa I, din argint, insoțit de brevetul semnat olograf de Nicolae Ceaușescu, a aparținut fostului ministru de Externe George Macovescu şi un steag PCR din mătase din 1975 care s-a aflat în reședința familiei Ceaușescu în decembrie 1989.

Singurele bunuri care nu au fost adjudecate în cadrul licitaţiei de vineri au fost o fotografie din ani 1980 cu vizita lui Ceaușescu la APACA (preţ de pornire: 62,50 euro), douã cãrți de vizită şi plicul original, trimise în 1976 de Ceaușescu, cu un mesaj de mulțumire, fostul ministru de Externe George Macovescu (93,75 euro), un lot de 22 de fotografii de presă cu Ceaușescu şi distrugerile din Bucureşti după cutremurul din 1977 (250 euro) şi o icoană pe sticlă din 1968 ce i-a aparţinut dictatorului (1.147 euro).

  • Ceasul fiicei Dictatorului scos la licitaţie cu 10.000 euro

Marţi, 30 mai, casa de licitaţii Artmarkt va scoate la licitaţie un ceas de mână ce a aparținut fiicei lui Nicolae Ceauşescu, Zoia. Ceasul, marca „Jaeger LeCoutre”, confecţionat din aur alb, cu 58 de diamante totalizând 4.54 carate, are brățară originală din aur alb de 18 K cu diamante, sistem de închidere cu clemă mecanism cu armare manuală şi cadran de culoare champagne. Ceasul respectiv a fost confiscat la revoluție și retrocedat familiei în anul 1997 de BNR. Preţul iniţial la care ceasul fiicei dictatorului va fi scos la licitaţie este de 10.000 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Scandal la Brăila: Primăria acuzată de fraudă cu fonduri europene în...

Primăria Brăila se află în centrul unui scandal major după ce a fost acuzată că a folosit Festivalul Peștelui, un eveniment finanțat din fonduri...

Ce baroni locali PSD ar dispărea după reforma Ciolacu

Reforma propusă de liderul PSD, Marcel Ciolacu, a stârnit discuții aprinse în rândul baronilor locali ai PSD. Vezi lista celor 20 de baroni locali...