Burduja, mesaj cu direcție către Nicușor: ”Trei ani şi jumătate nu a făcut nimic şi acum ba intră în subteran, ba îşi pun casca de şantierişt, ba taie vreo panglică”

Publicat: 09 mart. 2024, 19:28, de Cristian Matache, în POLITICĂ , ? cititori
Burduja, mesaj cu direcție către Nicușor: ”Trei ani şi jumătate nu a făcut nimic şi acum ba intră în subteran, ba îşi pun casca de şantierişt, ba taie vreo panglică”


Sebastian Burduja, a vorbit despre importanța celor trei luni rămase până la data de 9 iunie, când vor avea loc alegerile pentru București.


Sebastian Burduja, președintele PNL București, a subliniat sâmbătă importanța celor trei luni rămase până la data de 9 iunie, când vor avea loc alegerile pentru București. El a evidențiat necesitatea unei schimbări și a unei dezbateri concentrate pe proiecte și soluții, mai puțin pe diverși candidați.

”Mai sunt trei luni de zile până în 9 iunie, data alegerilor pentru Bucureşti, o dată în care trebuie să alegem schimbarea şi sigur că vor fi trei luni complicate,. Vi se va urî de atâta campanie, ea deja a început, vedem lucrul ăsta în fiecare zi, din partea unor colegi de arenă publică, colegi care trei ani şi jumătate nu au făcut nimic şi acum ba intră în subteran, ba îşi pun casca de şantierişti, ba taie vreo panglică la vreo investiţie grandioasă de 2 sau 3 kilometri de reţea de termoficare, șamd”, a spus Sebastian Burduja într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook. Mesajul e clar, cu referire la actualul edil, Nicușor Dan.

Liderul PNL București a subliniat că viitorul orașului va fi redefinit începând cu data de 9 iunie, afirmând că Bucureștiul stă mai bine decât multe alte capitale europene precum Berlin, Amsterdam, Roma, Viena sau Budapesta, dacă luăm în considerare dezvoltarea economică raportată la puterea de cumpărare. Totuși, Burduja a atras atenția că administrarea actuală este una dintre cele mai slabe, plasând Bucureștiul pe ultimul loc în acest sens.

„Este necesară o echipă care să lucreze neîncetat pentru bucureșteni, cu viziune și ambiție, pentru a lăsa un moștenire viabilă. Trebuie să acționăm nu pentru noi, ci pentru ceilalți, pentru majoritatea, pentru bucureșteni, pentru a oferi o perspectivă bună pentru viitor, astfel încât copiii noștri să poată decide să rămână aici, în orașul lor”, a adăugat el.

„În aceste zile și luni ce urmează, îmi doresc ca dezbaterile să se axeze pe proiecte, inițiative și soluții pentru București, mai puțin pe competiția între candidați. Este crucial să ne concentrăm asupra modului în care putem construi un viitor mai bun pentru București și locuitorii săi”, a concluzionat Burduja.

Candidatura lui Burduja ar urma să fie anunțată în cursul zilei de duminică, dacă ultimele obiecții vor fi înlăturate. Conform acelorași surse, unii membri ai PNL au temeri că susținerea lui Burduja la Primăria Capitalei ar putea fi condiționată de susținerea,în toamnă, a unui candidat unic din partea PSD la alegerile prezidențiale.