Burduja insistă pentru renegocierea PNRR şi amânarea termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune

Publicat: 09 mai 2025, 12:31, de Ionut Jifcu, în Energie , ? cititori
Burduja insistă pentru renegocierea PNRR şi amânarea termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune

Ministrul Energiei Sebastian Burduja  subliniază că, de la începutul mandatului său, a refuzat să închidă termocentrale pe cărbune fără a exista capacități echivalente de producție, și că, în loc să închidă grupuri de producție, a pus în funcțiune grupul Rovinari 5.

Burduja: „E timpul pentru Smart Deal“

Burduja cere renegocierea termenelor de închidere a termocentralelor pe cărbune din PNRR.

„Securitatea energetică a României NU este negociabilă. De la începutul mandatului meu, am refuzat să accept închiderea grupurilor pe cărbune, în lipsa unor capacități noi echivalente de producție în bandă. Și nu am închis niciun MW. Din contră, am pus în funcțiune grupul Rovinari 5, pe lignit, după ani de blocaje.

Prin PNRR, la 1 ianuarie 2026 ar trebui să închidem încă 1755MW la nivelul termocentralelor pe cărbune. De peste un an, explic Comisiei Europene că nu putem face asta, din cauze obiective. Grupurile pe gaz care ar trebui să le înlocuiască pe cele pe cărbune sunt în licitație, după multiple încercări nereușite, pentru că prețul turbinelor pe gaz a explodat în ultimii doi ani.

De aceea, Ministerul Energiei insistă pentru renegocierea PNRR și amânarea termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune. Cu aceiași bani din PNRR, de altfel, vom depăși cu mult țintele de “verde” — parcuri solare, eoliene și baterii. La capitolul emisii, ne atingem astfel obiectivul“, spune Burduja.

Ministrul Energiei argumentează că oprirea acestora ar pune presiune suplimentară pe prețuri și ar afecta securitatea energetică a țării, în contextul în care România ar importa energie scumpă de la țări care continuă să producă pe cărbune.

„Mai mult, închiderea termocentralelor pe cărbune ar pune și mai multă presiune pe prețuri. Între 2009-2022, România a închis peste 7000MW grupuri pe cărbune și gaz — producție în bandă, cât zece reactoare de la Cernavodă. Așa am ajuns să importăm pe intervalele de consum de vârf. Importăm scump și, culmea, importăm de la țări care produc în continuare pe cărbune (Serbia, Bulgaria). Care e logica?!
Integrarea în Uniunea Europeană este cel mai bun lucru reușit de România în ultimele decenii. Ne-a pus pe calea dezvoltării (am depășit cu mult Ungaria și ajungem din urmă Polonia, lucruri de neînchipuit în 1990). Trebuie să continuăm pe acest drum. În același timp, Uniunea Europeană trebuie să asculte vocea statelor membre și vocea cetățenilor lor. Este vocea rațiunii și logicii, dincolo de ideologia “Green Deal” de tipul terapiei șoc. E timpul pentru Smart Deal, așa cum am mai spus“, conchide Burduja.