Bursele studenților, date peste cap. Plata ca la salarii a dus la întârzieri și haos în universități

Publicat: 12 feb. 2026, 10:21, de Anamaria Ionel, în POLITICĂ , ? cititori
Bursele studenților, date peste cap. Plata ca la salarii a dus la întârzieri și haos în universități
Foto: gov.ro

Studenții care și-au verificat conturile la început de an au descoperit că bursa nu a mai intrat „ca de obicei”. Schimbarea modului de plată, decisă în 2025 prin modificări legislative, a produs blocaje în universități și întârzieri semnificative, în special în cazul burselor sociale. În centrul deciziei se află premierul Ilie Bolojan, care asigură și interimatul la Ministerul Educației.

Noua regulă prevede că bursele studenților vor fi plătite după modelul salariilor: în luna curentă se virează drepturile aferente lunii anterioare. Sistemul a înlocuit practica anterioară, prin care multe universități plăteau bursa în aceeași lună pentru care era acordată.

Bursa pe luna trecută, nu pe luna în curs

Schimbarea a fost adoptată prin Legea nr. 141/2025, care modifică și completează Legea învățământului superior nr. 199/2023. Conform noilor prevederi, fondul de burse este repartizat instituțiilor de învățământ superior pe baza datelor raportate la nivel național, iar virarea sumelor se face lunar, pentru luna anterioară celei în care se efectuează plata.

Ministerul Educației a transmis oficial universităților că „plata burselor se realizează în luna curentă pentru drepturile aferente lunii anterioare, în baza deschiderilor lunare de credite bugetare”. Astfel, plata efectuată în luna ianuarie a reprezentat drepturile aferente lunii decembrie 2025, calculate proporțional cu perioada de activitate didactică.

Pentru studenți, efectul a fost vizibil imediat: în ianuarie nu au primit bursă pentru luna respectivă, urmând ca aceasta să fie plătită abia la finalul lui februarie.

Universitățile, prinse între lege și nemulțumirea studenților

Universitatea Ovidius din Constanța a transmis un mesaj intern către studenți, în care explică impactul măsurilor bugetare și noile reguli de plată.

„Din această toamnă, măsurile de reduceri bugetare au impactat toate universitățile și, din păcate, vor continua. Primul impact asupra voastră a fost că din 2026 bursa pe luna X o primiți în luna X+1, la fel ca un salariu. Am fost chiar apostrofați de Minister că am plătit și luna decembrie chiar în decembrie, dar nu o să o mai facem, pentru că a devenit ilegal”, se arată în comunicare.

Reprezentanții instituției le cer studenților să nu învinuiască universitățile pentru „probleme sistemice” și avertizează că tăierile bugetare estimate la 20% vor afecta întregul sistem universitar, deja subfinanțat.

Blocaj la bursele sociale

Cea mai sensibilă problemă privește bursele sociale. Potrivit mesajului transmis de Universitatea Ovidius, pentru aceste burse nu au fost alocate fonduri de la bugetul de stat, fiind „tăiate în totalitate”.

Guvernul intenționează să finanțeze bursele sociale printr-un proiect european, la care universitățile urmează să aplice. Procedura este însă complexă și presupune etape birocratice specifice fondurilor europene.

„Din cauza procesului greoi de aplicare și ulterior de formularistică de tip fonduri europene, bursele sociale vor intra în aprilie, optimist zic eu, pe lunile ianuarie, februarie și martie”, se mai arată în mesaj.

În scenariul cel mai favorabil, studenții care beneficiază de bursă socială ar putea primi, în aprilie, sumele aferente primelor trei luni ale anului. Pentru mulți dintre aceștia, bursa reprezintă un venit esențial pentru plata chiriei, a utilităților sau a cheltuielilor curente.

Ce spune Ministerul Educației

Într-o adresă oficială transmisă Universității Ovidius, Ministerul Educației și Cercetării detaliază mecanismul de finanțare și justifică aplicarea unitară a noilor prevederi.

Instituția precizează că fondul de burse este inclus în contractele instituționale anuale și că deschiderile de credite bugetare se fac lunar pentru drepturile aferente lunii anterioare. De asemenea, perioada de acordare a burselor este stabilită în raport cu durata activităților didactice prevăzute în structura anului universitar aprobată la nivelul fiecărei universități.

Ministerul subliniază că execuția bugetară și gestionarea eventualelor decalaje temporare între necesar și sumele deschise se realizează la nivelul instituției de învățământ superior, cu respectarea destinației fondurilor aprobate.

Totodată, în octombrie 2025 au fost deschise fonduri doar pentru categoriile de studenți neafectate de modificările legislative privind perioada de acordare a burselor, în aplicarea noilor dispoziții.

Direcția Generală Învățământ Universitar transmite că își menține disponibilitatea pentru sprijin în clarificarea situațiilor apărute și pentru aplicarea unitară a cadrului legal în vigoare, în contextul noilor reguli impuse de Legea nr. 141/2025.