Căderea Euroins: primele comentarii

Publicat: 17 mart. 2023, 13:03, de Cristian Matache, în ECONOMIE , ? cititori
Căderea Euroins: primele comentarii

Imediat după ce ASF a anunțat că retrage autorizația Euroins, în spațiul public au apărut și comentariile.

Profesorul de economie Cristian Păun, susține că retragerea autorizației Euroins, este corectă și previzibilă, însă problema este însă cu piața, care de fapt nu e o ”piață” în adevăratul sens al cuvântului.

”Euroins a intrat și ea în insolvență, cu destinație aproape clară – faliment. I s-a retras de către ASF autorizația de a mai emite polițe de asigurare. O decizie corectă, previzibilă.

Problema este însă cu ”piața”. De fapt… nu e o piață în adevăratul sens al cuvântului! O piață devenită și mai puțin concurențială prin falimente succesive, o piață la cheremul unor companii lăsate să crească mult prea mult, fără ca cineva să îndrăznească să spună sau să facă ceva. Consiliul Concurenței a tăcut ani buni mâlc pe subiect. În plus de aceste falimente, ”piața” românească a asigurărilor auto are probleme structurale mari, care s-au agravat în ultimii ani: număr mare de accidente cu pagube mari în spate față de terți, infrastructură rutieră precară și prost întreținută, parc auto foarte învechit (vârsta medie este 17 ani), starea tehnică precară a mașinilor în circulație (RAR spune de peste 50% din mașini cu probleme tehnice grave), comportamentul anapoda al service-urilor și al celor care solicită despăgubiri pentru orice zgârietură, numărul imens de mașini din trafic, sistemul de justiție… Din păcate, la aceste probleme structurale nu mai putem avea demult decât soluții disperate.

Prima măsură pe care aș lua-o ar fi de LIMITARE a cotei de piață la maxim 10% – 15% pentru jucătorii din piață. Fiind vorba de un risc specific (răspunderea față de terți) și de caracterul obligatoriu al acestor polițe de asigurare.

A doua măsură ar fi căutarea de către ASF, în calitate de administrator al acestei companii în insolvență, a unor finanțatori europeni (bănci de investiții, fonduri de investiții) sau globali care să capitalizeze și să preia rapid aceste companiile respective. Pentru evitarea falimentului.

A treia măsură ar fi modificarea de urgență a legislației cu privire la Pilonul 2 de pensii și înlocuirea condiției de a investi în titluri de stat cu cea de a investi în companii de asigurări care au în portofoliu aceste asigurări obligatorii (auto, locuințe).

A patra măsură ar fi demararea de urgență de către ASF a unei ample acțiuni de recrutare de asiguratori internaționali de prim rang care să vină în România. Trebuie rapid înțelese și corectate de către ASF toate barierele de intrare invocate de către acești asiguratori pentru ca piața să devină, dintr-una complet eșuată în acest moment, o piață concurențială și funcțională.

Mai sunt și alte măsuri… Exclus în acest moment PLAFONAREA RCA, care ar pune în fund și ceilalți 3-4 jucători care au mai rămas și care acum trebuie să găsească resursele pentru a prelua o cotă de piață imensă rămasă în aer de la acești jucători neserioși.

Până atunci, este foarte probabil ca prețul RCA să crească de la nivelul actual de 1000 – 1200 lei / contract spre 1500 – 1700 lei / contract. E un exemplu bun pentru a ilustra de ce la noi inflația e mereu mai mare și durează mai mult ca la alții…

Complicat!” a scris Păun pe Facebook.

Economistul Bogdan Glăvan are un comentariu acid la adresa ultimelor informații de pe piața de asigurări:

”City Insurance, 40% din piața RCA.

Euroins, aproape 40% din piață.

Toată Europa, toată lumea știe că în România ajungi lider de piață dacă dai țeapă. Ești investitor serios? Stai la tine acasă bă băiatule, că nu ai ce să cauți la noi, aici pe ciordeală, pe mangleală.

Cam asta a fost strategia de dezvoltare a României timp de 3 decenii.

Multor români le place. Vor tot cu alde Nicu (Nicu Marcu, șeful ASF. n.r) și Marcel (Ciolacu, n.r.). Sau cu Simion, competența pe două picioare. Stați să vedeți cum vor aplauda acum plafonarea prețurilor RCA. Cum vor cădea pe spate că au Nicu și Marcel grijă de ei, nu-i lasă la cheremul profitorilor din asigurări. Bezna minții. De parcă daunele le-ar plăti americanii sau japonezii sau Nicu sau Marcel din buzunarul ăla de unde-i curg banii. Nu, nene, daunele și „minusurile de inventar” le plătești tu, cetățene, într-un fel sau altul; dacă nu prin prețul mai mare al asigurării, atunci prin taxe sau prin inflație sau prin imposibilitatea de a-ți repara mașina ș.a.m.d.

Cu incompetenții mergi sigur la pierdere, asta e limpede, nu ai cum să mergi la câștig, oricât de mult te-ar vrăji Nicu și Marcel și Simion.

Apropo, voi vă dați seama cum se uită precum curca-n lemne oamenii ăștia la documente financiare, rapoarte de audit, ș.a.? Ce să înțeleagă ei, prietene, din ȘTIINȚĂ, că ei au făcut playback și cu robotul Ion. Ei sunt o ceată de plagiatori, de oameni fără meserie ca Marcel care s-au trezit direct subprefecți, unii cu așa-zise facultăți terminate la 30 și de ani. Echipa lui Nicu și Marcel și Simion este mai slabă decât echipa de la Euroins sau de la City, asta garantat, ăia sunt hoți deștepți, îi mănâncă pe pâine pe nulitățile noastre.”

Antreprenorul Adrian Sendulescu susține că totul e o înșelătorie girată de statul român.

”Plătesc asigurarea auto ca sunt obligat dar vad ca totul este o înșelătorie care este girata de statul român. Au crescut tarifele pentru a acoperi sumele neplătite de către anumiți asigurători. Acum e rândul Euroins sa nu mai plătescă daunele. ASF ce monitorizează, ei doar acționează când răul este deja făcut. Cel mai bine este când supraveghezi bani altora. Ma întreb ce o fii în sistemul bancar unde la fel BNR tot supraveghează. Dacă la prima daună neplătită de către Eeuroins se blocau bani nu se ajungea aici dar avem angajați ai statului care sunt în cârdășie cu acești excroci ai asigurărilor. După City și euroins ce mai urmează. Faliment în cascada și noi asigurători plătim tot”, a spus Sendulescu.