Cadou pentru profesori, de la „interimarul“ Bolojan: Ordinul care comasează clasele și taie posturi din toamna 2026
Un ordin publicat în luna decembrie în Monitorul Oficial, prin care Ministerul Educației și Cercetării stabilește metodologia de fundamentare a cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2026–2027, a reușit să provoace o stare generală de îngrijorare în rândul profesorilor și să reaprindă conflictul latent dintre Guvern și sindicatele din educație. Documentul, prezentat oficial de autorități drept unul tehnic și necesar pentru planificare, este interpretat de cadrele didactice ca o continuare a politicii de austeritate promovate de Guvernul României. Această măsură vine într-un context deja tensionat, după ce, într-o primă etapă, a fost majorată norma didactică de predare.
Semnătura care evită asumarea politică
Un prim element care a atras atenția și a generat suspiciuni este faptul că ordinul nu poartă semnătura ministrului Educației, deși acesta se afla în funcție la momentul emiterii documentului, relatează stiripesurse.ro. Actul normativ a fost semnat de un secretar de stat, cu mențiunea „pentru ministru”. Această situație a fost interpretată în sistem ca o evitare a asumării politice a unei decizii sensibile, cu impact direct și dureros asupra rețelei școlare și a locurilor de muncă din educație. Deși reprezentanții Ministerului Educației nu au oferit explicații publice privind alegerea acestei formule de semnare, din punct de vedere administrativ o astfel de delegare este posibilă, însă ea ridică semne de întrebare asupra transparenței decizionale.
Calcule stricte pe baza costului per elev
Potrivit ordinului, inspectoratele școlare sunt obligate să stabilească cifra de școlarizare în funcție de bugetul alocat și de numărul de posturi aprobate, folosind costul standard per elev ca element central de calcul. Metodologia cere imperativ ca școlile să își organizeze clasele astfel încât să se încadreze strict în aceste limite financiare. Acolo unde există clase cu puțini elevi, acestea urmează să fie analizate și, dacă este cazul, comasate. Pentru mediul urban, documentul introduce explicit obiectivul ca formațiunile de studiu să funcționeze cel puțin la efectivele medii prevăzute de lege, ceea ce reduce drastic posibilitatea menținerii unor clase mai mici, chiar dacă acestea ar fi benefice pentru actul educațional.
Clase suprapopulate și dispariția profesionalelor
Deși ordinul nu spune direct că numărul de elevi dintr-o clasă va crește, efectul combinat al regulilor impuse duce inevitabil în această direcție, avertizează profesorii. Dacă sunt mai puține clase, elevii vor fi distribuiți în formațiuni mai mari. Metodologia stabilește, de exemplu, că la liceu, clasele de început sunt proiectate de la 28 de elevi, în condițiile în care legea permite un maximum de 30. În practică, aceste repere devin standarde de lucru pentru inspectorate. În plus, documentul prevede o lovitură pentru învățământul tehnic, stipulând că, pentru anul școlar 2026-2027, nu se mai propun locuri la învățământul profesional, inclusiv dual, urmând ca aceste clase să funcționeze „în lichidare” din toamna anului 2026, ceea ce poate duce la redistribuirea elevilor către alte forme de învățământ.
Miza catedrelor și spectrul grevei generale
Pentru cadrele didactice, miza acestui ordin este direct legată de stabilitatea locului de muncă. Sindicatele susțin că „reducerea cheltuielilor nu se face printr-o decizie directă, ci prin modificări administrative care vor produce efecte din toamnă”. Mai puține clase înseamnă automat mai puține ore de predare și, implicit, mai puține catedre. Metodologia nu vorbește despre concedieri, însă creează cadrul perfect în care unele posturi pot dispărea sau pot fi reduse, prin restrângeri de activitate sau completări de normă în mai multe școli. Pe acest fond, sindicatele din educație au anunțat proteste și avertizează că tensiunile ar putea escalada, inclusiv până la grevă generală.