Călare pe parapetul podului ca să aibă mai mulți urmăritori

Publicat: 07 iun. 2022, 14:00, de Nina Marcu, în LIFESTYLE , ? cititori
Călare pe parapetul podului ca să aibă mai mulți urmăritori

Nu întotdeauna ce pare și este! Adică, zic să luăm în calcul, în caz de ceva, toate variantele. Despre ce vorbesc? Iaca! Acum două seri, trecătorii au observat pe parapetul podului Ponte Marconi, în cadranul de nord-vest al orașului Roma, cel care leagă cartierul Trastevere de cartierele Marconi și Ostiense, un tânăr. În vârful parapetului.

Care, cu telefonul în mână, traversa podul. Riscul să cadă în râul Tibru era, după părerea trecătorilor, imens. Au crezut că e în pragul sinuciderii.  Drept care, de bună credință, oamenii au anunțat poliția. Și, în scurt timp au sosit la fața locului mai mulți carabinieri ai Nucleului Radiomobil din Roma.

Aceștia l-au oprit pe tânăr de la orice acțiune și l-au invitat să coboare din punctul periculos al podului pe care se urcase. Băiatul, în vârstă de 21 de ani, i-a bulversat pe salvatori cu răspunsul lui. El a spus că nu intenționa să se arunce de pe pod.

Doar filma un clip pentru tiktok. A vrut doar să fie memorabil și să-i aducă mai mulți urmăritori. Și, ca să se întâmple asta, filmulețul trebuia să impresioneze, să fie senzațional, să fie deosebit. Altfel, utilizatorii respectivei rețele de socializare nu l-ar fi băgat în seamă.