Călătorul din 2118, CIA și viitorul care arată suspect de mult ca internetul de azi

A apărut, din nou, una dintre acele povești care nu trebuie crezute ca să fie citite până la capăt. Un bărbat care se prezintă drept Alexander Smith susține că a călătorit în anul 2118, trimis de CIA într-un experiment secret, și că s-a întors de acolo cu vești proaste, roboți plutitori, inteligență artificială conducătoare și o fotografie neclară a unui oraș futurist.

Un domn cu mască, un război mondial și o fotografie neclară…

Pe scurt, omul spune că viitorul va fi spectaculos, periculos, ciudat și administrat de AI. Adică exact ce ar spune cineva care a petrecut prea mult timp între filme SF, forumuri conspiraționiste și știri despre Coreea de Nord.

Smith a apărut într-un costum gri, cu cravată neagră și o mască bizară, dintr-un material asemănător latexului, cu nas supradimensionat și cap chel.

Imaginea, trebuie spus, nu inspiră neapărat autoritatea unui martor al istoriei viitoare. Inspiră mai degrabă senzația că un figurant dintr-un film de serie B a rătăcit platoul și a nimerit într-un interviu despre soarta omenirii.

Dar tocmai aici începe distracția.

Al Treilea Război Mondial, varianta de sufragerie

Potrivit lui Smith, viitorul omenirii ar fi modelat de un conflict pornit, modest și cuminte, între Statele Unite și Coreea de Nord.

Apoi lucrurile ar escalada, Rusia ar trece de partea Phenianului, rachetele ar fi lansate, iar lumea ar intra în ceea ce „unii ar putea descrie” drept Al Treilea Război Mondial.

Formularea e minunată: „unii ar putea descrie”.

De parcă, după lansarea rachetelor, omenirea ar sta într-un studio de televiziune și ar dezbate dacă e război mondial sau doar o neînțelegere geopolitică mai vioaie.

Smith nu oferă detalii clare despre unde lovesc rachetele, cine câștigă, cine pierde sau cum anume se termină catastrofa.

Dar spune că efectele nu sunt „dezirabile”. Mulțumim pentru precizare. Rachetele nucleare rareori vin cu beneficii de wellness.

După dezastru, însă, omenirea ar deveni mai bună.

Granițele și-ar pierde sensul, lumea s-ar uni, oamenii ar căpăta „dragoste și apreciere pentru viață” și n-ar mai vrea să-și facă rău unii altora.

Cu alte cuvinte, după ce ne dăm cu lumea în cap, descoperim, foarte târziu, că poate era mai bine să nu ne dăm cu lumea în cap.

O lecție profundă, dar nu era nevoie să mergem până în 2118 pentru ea. Era suficientă o ședință de bloc.

Când președintele viitorului este o inteligență artificială

Cea mai gustoasă parte a poveștii vine când Smith întreabă cine este președintele în anul 2118.

Răspunsul: nu mai există președinte în sensul clasic. Există un singur lider al lumii, iar acel lider este o inteligență artificială.

Aparent, AI-ul conduce omenirea mai bine decât orice politician, menținând pacea, siguranța, progresul tehnologic și toate celelalte lucruri „bune pentru viața umană”.

Aici, povestea devine aproape simpatică.

Pentru că, oricât de absurd ar suna, există milioane de oameni care, după ce au văzut prestațiile liderilor reali ai lumii, ar putea măcar ridica o sprânceană: chiar așa rău ar fi?

Sigur, ideea ca omenirea să fie condusă de o mașină rece, fără instinct democratic, fără empatie și fără responsabilitate morală e înfricoșătoare.

Pe de altă parte, omenirea a fost condusă destul de des de oameni calzi, cu instincte proaste, empatie selectivă și responsabilitate morală cât semnalul la metrou.

Așa că viitorul descris de Smith nu e doar o fantasmă SF.

E și o caricatură a prezentului.

Ne temem că inteligența artificială ne va conduce, dar uităm să ne întrebăm cât de bine ne conduc inteligențele naturale disponibile azi pe piața politică.

Roboți plutitori și cardul unic din palmă

Smith mai spune că în 2118 există roboți umanoid-plutitori, greu de deosebit de oameni, cu aceleași drepturi ca oamenii, doar că fără picioare și suspendați la câțiva metri de sol.

Imaginea e superbă.

Un fel de societate în care discriminarea nu mai e între oameni, ci între cei care merg pe jos și cei care se deplasează ca o lampă inteligentă într-o reclamă japoneză.

În plus, Smith susține că roboții au implantat sub pielea mâinii un dispozitiv care ține loc de act de identitate, card bancar, sistem de verificare și metodă de plată. „This is everything”, ar fi spus robotul.

Aici, din nou, povestea nu pare venită din 2118, ci din prezentul nostru dus până la capăt.

Deja plătim cu telefonul, ne autentificăm biometric, ne punem viața în aplicații, ne verificăm identitatea prin coduri și aprobări digitale, iar corpul devine, încet-încet, parolă ambulantă.

Nu e nevoie de un călător în timp ca să ne spună că direcția există. Întrebarea e doar cât de elegant sau cât de stupid vom merge pe ea.

CIA, mașina timpului și eterna fascinație pentru subsoluri secrete

Bineînțeles, din poveste nu putea lipsi CIA.

Smith susține că, în 1981, după ce ar fi părăsit agenția și lucra ca tâmplar, doi bărbați în costume negre au venit la ușa lui, l-au luat fără să-i permită să-i spună soției unde merge, l-au legat la ochi și l-au dus cu elicopterul într-o bază militară subterană.

Acolo, un om de știință i-ar fi arătat o mașină a timpului și i-ar fi spus că va fi primul cobai.

Este, desigur, scenariul clasic:

sufragerie, soție, televizor, ciocănit la ușă, bărbați în negru, elicopter, bază subterană, experiment secret.

Lipsește doar o cafea proastă într-un pahar de carton și un agent care spune „nu veți găsi niciodată această conversație în arhive”.

Smith mai susține că guvernul dezvoltă tehnologii cu zeci de ani înainte ca publicul să afle de ele.

Ca idee generală, nu e complet absurd:

armata, serviciile și laboratoarele finanțate de stat au avut mereu tehnologii avansate înaintea pieței civile.

Dar de aici până la smartphone-uri inventate cu 30 de ani înainte și mașini ale timpului ascunse în subsol e drum lung.

Un drum care trece, de obicei, prin YouTube, conspirații și imagini mereu neclare.

Fotografia din 2118, dovada perfectă pentru cei care vor să creadă

Ca orice profet modern, Smith are și „dovada”: o fotografie făcută în anul 2118, într-un oraș numit District 508.

Imaginea ar arăta clădiri uriașe, verzi, strâmbe, cu tentă albastră, vehicule zburătoare și un cer roșiatic.

Fotografia este, bineînțeles, neclară. Așa sunt toate dovezile mari ale internetului:

OZN-uri filmate cu telefonul ținut în șosetă, Bigfoot văzut printre trei copaci și orașe din viitor fotografiate ca un bon fiscal uitat în mașina de spălat.

Smith explică și asta:

distorsiunea ar fi fost produsă de procesul călătoriei în timp. Guvernul i-ar fi confiscat originalul, dar el ar fi reușit să păstreze o copie.

Convenabil? Evident. Amuzant? Foarte.

De ce ne plac asemenea povești

Povestea lui Alexander Smith nu are valoare științifică.

Nu există dovezi că a lucrat pentru CIA, că a călătorit în timp, că a vizitat anul 2118 sau că a fotografiat District 508.

Chiar articolul care o readuce în atenție precizează clar că nu există nicio probă pentru afirmațiile sale.

Și totuși, oamenii se uită.

Pentru că asemenea povești ating niște frici reale:

războiul, AI-ul, guvernele opace, tehnologia scăpată de sub control, viitorul care vine mai repede decât putem noi să-l înțelegem.

Conspirația e doar ambalajul lucios. Înăuntru e neliniștea noastră de zi cu zi.

Nu avem nevoie să credem că Smith vine din 2118.

E suficient să observăm că povestea lui e construită din anxietățile anului 2026. Război? Bifat.

Inteligență artificială? Bifat.

Rusia? Bifat.

Coreea de Nord? Bifat.

Extratereștri? Bifat.

Stat secret? Bifat.

Tehnologie care ne înghite viața? Bifat cu ambele mâini.

Viitorul lui Smith nu e o profeție. E un colaj. Un poster mare, colorat și cam prost lipit, făcut din toate temerile prezentului.

Minciună? Probabil. Distracție? Cu siguranță

În final, povestea merită exact tratamentul potrivit: nici luată în serios ca avertisment cosmic, nici aruncată complet la gunoi.

E o prostioară frumoasă, bună de weekend, cu suficientă imaginație cât să ne distreze și cu suficient adevăr emoțional cât să ne pună puțin pe gânduri.

Alexander Smith nu ne spune cum va arăta anul 2118.

Ne spune cum arată fricile noastre de acum, îmbrăcate într-un costum gri, cu mască de latex și pretenții de martor al viitorului.

Poate că nu există nicio mașină a timpului într-un subsol CIA.

Poate că District 508 nu e decât un decor inventat pentru internet.

Poate că roboții plutitori nu ne așteaptă în 2118 cu drepturi egale și carduri implantate în palmă.

Dar ceva tot e sigur:

dacă viitorul va fi condus de o inteligență artificială, sperăm măcar să aibă bunul-simț să interzică fotografiile neclare ca dovadă supremă.

Până atunci, rămânem aici, în prezent, cu politicienii noștri, cu telefoanele noastre, cu fricile noastre și cu tabloidele noastre.

Iar uneori, sincer, anul 2118 pare mai puțin ciudat decât ziua de luni.