Călin Georgescu, încătușat, la Curtea de Apel București! Susținătorii îl așteaptă în ploaie, cu încurajări
Curtea de Apel București urmează să decidă vineri dacă fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, va rămâne în arest preventiv sau va putea beneficia de măsura arestului la domiciliu. Acesta a fost adus la instanță în cătușe, sub escorta jandarmilor. În apropierea instituției s-au strâns mai mulți susținători ai săi, iar forțele de ordine au instituit măsuri suplimentare de securitate.
Călin Georgescu a ajuns la Curtea de Apel București cu o dubă a jandarmeriei, cu puțin timp înainte de ora 9:00

Foto Antena 3
DIICOT a contestat decizia Tribunalului București
Dosarul a ajuns pe masa instanței după ce, pe 13 octombrie, judecătorul Vlad Andriescu, de la Tribunalul București, a admis solicitarea lui Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu. DIICOT a contestat însă hotărârea, astfel că măsura arestării preventive rămâne în vigoare până la soluționarea contestației de către Curtea de Apel.
Completul de judecată este format din doi magistrați
Cauza este analizată de un complet format din doi judecători. Acesta este prezidat de Cristian Dumitru, magistrat care a activat de-a lungul carierei la mai multe instanțe din țară.
Din complet face parte și Daniela Manolache, care a lucrat în instanțe din județele Argeș și Ialomița, precum și la Judecătoria Sectorului 5 din Buc
Motivele pentru care s-a dispus arestul la domiciliu
În motivarea deciziei prin care a dispus plasarea lui Călin Georgescu în arest la domiciliu, judecătorul de la Tribunalul București a luat în considerare mai multe aspecte legate de situația personală a acestuia. Printre argumentele menționate se numără lipsa antecedentelor penale, integrarea socială, existența unui domiciliu stabil și situația familială, Georgescu fiind căsătorit și având doi copii minori.
Magistratul a apreciat, de asemenea, că schimbarea măsurii preventive nu ar afecta desfășurarea în bune condiții a procesului penal în perioada următoare.
Judecătorul a invocat respectarea obligațiilor judiciare
Un alt argument invocat a fost comportamentul lui Georgescu pe durata controlului judiciar. Potrivit judecătorului, acesta și-ar fi respectat obligațiile impuse în perioada în care s-a aflat sub această măsură.
Totodată, după ce controlul judiciar nu a mai fost în vigoare și a părăsit țara, Georgescu s-a întors ulterior și s-a prezentat la solicitările organelor judiciare.