Calvarul românilor care pleacă în vacanță, în Grecia. Așteaptă 9 ore până treacă la graniță

Publicat: 16 iun. 2023, 17:30, de Florentin Lucaniuc, în Internațional , ? cititori
Calvarul românilor care pleacă în vacanță, în Grecia. Așteaptă 9 ore până treacă la graniță

Întârzierile de la punctele de trecere a frontierei grecești i-au înfuriat pe turiștii din Balcani care se arată deosebit de deranjați de această situație, scrie publicația elenă Thess Today, citată de Rador. 

„Rușine, rușine, inacceptabil”, cu aceste cuvinte, turiștii români, bulgari sau sârbi comentează lungul proces de control de la punctele de intrare în Grecia, la care sunt supuși și anul acesta cei care aleg să-și petreacă vacanța în nordul Greciei.

Așteptările lungi care pot depăși uneori chiar și nouă ore la punctele de trecere de la Promachonas și Evzonoi afectează renumele turismului grecesc pe piața balcanică. În ciuda faptului că turismul rutier are un rol esențial, fiind principalul furnizor de turiști pentru Salonic și Halkidiki, treptat, oamenii mai înstăriți din Balcani abandonează ideea de „summer in Greece”, optând pentru destinații învecinate cu mai puține… obstacole.

Președintele Camerei de Comerț Eleno-Sârbe a Greciei de Nord, cofondatorul Parthenon Real Estate și evaluator imobiliar autorizat, Kostas Georgakos, afirmă pentru Thesstoday.gr că turiștii din Serbia, Bulgaria, România, Macedonia de Nord care au trecut prin calvarul de la frontieră își împărtășesc experiența pe internet, punând Grecia într-o lumină negativă. „Ei scriu „rușine”, „rușine”, „inacceptabil” în postări, în comentariile de pe paginile turistice și chiar în recenzii”, spune el, explicând că astfel de catalogări influențează în sens negativ cititorii, care visează la o călătorie cu mașina în Grecia.

Reorientare spre Turcia, Muntenegru și sudul Greciei

„Când așteaptă de la două până la nouă ore în mașinile și microbuzele oprite, împreună cu familiile lor pentru controlul la frontieră, este logic să fie furioși și să aleagă altă destinație la următoarea călătorie”, spune Georgakos, estimand că treptat, turiştii mai bogați vor prefera alte destinaţii, lăsând zona Halkidiki, Salonicul şi nordul Greciei pentru turiştii balcanici cu portofele mai puțin generoase.

„Cei cu o situație financiară foarte bună nu vor aștepta la cozi să vină în Grecia, vor începe treptat să prefere Turcia, Muntenegru și sudul Greciei sau alte țări”, subliniază Georgakos, avertizând că „singurii care nu vor fi afectați vor fi turiștii din Balcani cu o situație economică mai proastă, care nu cheltuiesc sume apreciabile, deoarece mulți vin cu provizii de mâncare din propria țară, dar atunci va fi prea târziu să ne plângem”.

Trebuie luate măsuri pentru controale mai rapide

Ca soluție pentru o mai bună funcționare a punctelor de trecere, dar și pentru a nu pune la încercare răbdarea turiștilor, Georgakos subliniază că este imperios necesar să se ia măsuri imediate pentru controale mai rapide la punctele de intrare în Grecia pentru că, altfel, și în ​​această vară se va repeta aceeași situație „Este nevoie de mai mulți angajați la frontieră, de detașări sau redistribuiri, pentru a evita această așteptare”, mai spune președintele Camerei de Comerț Eleno-Sârbe a Greciei de Nord.