Campanie electorală? Fost premier, străbate ţara cu o autorulotă!

Fostul premier ceh Andrej Babis şi-a cumpărat o autorulotă şi a anunţat că va face cu ea un tur al Republicii Cehe, după cum relatează agenţia DPA. Presa locală vede în această mişcare, prin care Babis a promis că se va apropia de oameni, o lansare a campaniei sale neoficiale pentru alegerile prezidenţiale din 2023.

Preşedintele în funcţie, Milos Zeman, cu o stare de sănătate precară şi aliat al lui Babis, susţine că-şi poate duce mandatul până la capăt. În urma adoptării unui amendament constituţional, preşedintele ceh este ales prin sufragiu universal. Andrej Babis şi-a dorit mereu să colinde ţara într-o rulotă – după cum mărturiseşte într-o înregistrare video postată pe social media, adăugând că are totuşi nevoie să capete puţină experienţă în condusul unui asemenea vehicul. El urmează să înceapă în februarie turul Republicii Cehe în rulota care l-a costat peste 80.000 de euro.

Părea favoritul alegerilor, dar în final le-a pierdut

Miliardarul în vârstă de 67 de ani a pierdut alegerile legislative în faţa unei coaliţii liberal-conservatoare formată din cinci partide şi care a preluat guvernarea. Al cincilea cel mai bogat om din Republica Cehă şi acuzat de fraude cu fonduri europene, Andrej Babis părea favoritul alegerilor, dar în final le-a pierdut. Partidul său centrist ANO, descris de multe media drept ”populist”, a condus un guvern minoritar împreună cu social-democraţii şi cu susţinerea Partidului Comunist, care la alegerile din 8-9 octombrie nu a mai trecut pragul electoral de 5%.

Ancheta internaţională „Pandora Papers” a dezvăluit cu câteva zile înaintea alegerilor că Babis a folosit bani din companiile sale offshore pentru a finanţa achiziţia de proprietăţi în sudul Franţei în 2009, între care un castel. El a calificat aceste acuzaţii drept o campanie de defăimare împotriva sa.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ministrul Apărării:„România ar aprecia în mod deosebit o contribuție cu trupe...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în Republica Slovenia, o întâlnire bilaterală cu omologul său,...
Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura

Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura. Care este...

Se amână amenzile pentru companiile care nu transmit facturile în sistemul național e-Factura în termenul de 5 zile stabilit. Inițial, măsura sancționării firmelor ar...