Canada se opune prezenţei Rusiei la următorul summit G20

Publicat: 01 apr. 2022, 08:45, de Otilia Caloian, în Internațional , ? cititori
Canada se opune prezenţei Rusiei la următorul summit G20

Premierul canadian Justin Trudeau a declarat joi că Rusia nu îşi are locul la următorul summit G20 deoarece nu poate fi considerată un „partener constructiv”, transmite AFP.

„Nu cred că putem sta cu Rusia la masă”, a explicat premierul canadian, precizând că a discutat acest subiect cu şeful statului indonezian, ţară care deţine preşedinţia G20 anul acesta.

„Nu are sens să avem o discuţie despre creşterea economică globală dacă ţara responsabilă de o mare parte a tulburărilor se află în jurul mesei”, a adăugat prim-ministrul canadian.

Decizia aparţine G20, un format creat pentru a promova dialogul între vechile puteri industriale ale G7 şi giganţii economici emergenţi precum China, Brazilia şi Rusia.

„Este logic ca Vladimir Putin să nu fie (prezent) anul acesta. (În privinţa unei) expulzări pe termen lung, va trebui să avem o discuţie în acest sens”, a adăugat premierul Trudeau.

Preşedintele SUA Joe Biden a cerut săptămâna trecută excluderea Rusiei din G20, după ce Rusia a fost deja exclusă din G8 – devenită acum G7 – după anexarea Peninsulei Crimeea în 2014.

Indonezia, care deţine preşedinţia G20, a declarat că va rămâne „imparţială”, în timp ce China a spus deja că preşedintele Vladimir Putin ar trebui să participe la summitul programat să aibă loc la sfârşitul acestui an.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele