Canalul de acces spre Gura Portiței va fi decolmatat

Publicat: 02 aug. 2025, 13:46, de Alice Călin, în ACTUALITATE , ? cititori
Canalul de acces spre Gura Portiței va fi decolmatat
Gura Portiței

Accesul spre Gura Portiței, una dintre cele mai spectaculoase destinații sălbatice din Europa, va fi modernizat începând de anul acesta. Autoritățile din Jurilovca au anunțat finalizarea tuturor procedurilor necesare pentru decolmatarea canalului care leagă localitatea de Gura Portiței.

Gura Portiței va deveni mai ușor accesibilă pentru turiști

Proiectul prevede curățarea canalului de acces, astfel încât ambarcațiunile să poată circula în siguranță indiferent de nivelul apei. Pe lângă acest pas esențial, vor fi amplasate pontoane moderne de debarcare și îmbarcare pe malul drept al canalului. Potrivit Ora de Tulcea, aceste modernizări vor crește confortul și siguranța celor care vizitează zona.

Lucrările urmează să înceapă imediat după finalul sezonului turistic din acest an. Autoritățile estimează că noile facilități vor atrage cu cel puțin 30% mai mulți turiști în următorii ani.

Un pas important pentru dezvoltarea turismului în Delta Dunării

Primarul din Jurilovca, Eugen Ion, a declarat că modernizarea canalului este un pas esențial pentru dezvoltarea unui turism sustenabil în zonă. Scopul este ca vizitatorii Gura Portiței să se bucure de o experiență civilizată, fără a compromite frumusețea naturală a Deltei Dunării.

„Ne dorim ca veștile bune să circule cu aceeași viteză ca și cele rele. Suntem convinși că, de anul viitor, vizitatorii Jurilovcăi și ai Gura Portiței vor avea parte de condiții la standarde europene”, a spus edilul, citat de Ora de Tulcea.

Gura Portiței este o fâșie de nisip fin, care desparte lacul Golovița de Marea Neagră. Fără mașini, zgomot sau aglomerație, accesul se face exclusiv pe apă, cu ambarcațiuni ce pornesc din Jurilovca sau Portița. Acest sat pescăresc transformat într-o oază turistică oferă o experiență de neuitat, îmbinând liniștea apelor din Deltă cu energia valurilor mării. Localitatea a fost descrisă de publicații internaționale precum The Telegraph sau National Geographic drept o „comoară ascunsă” a Europei.

Modernizarea canalului ar putea transforma Jurilovca într-un punct de plecare esențial pentru turiștii care vor să descopere Delta în liniște, departe de aglomerația litoralului tradițional.