Cancerul mamar, o afecțiune neglijată de femeile din România. Doar 17,6% dintre românce își fac analizele necesare

Publicat: 02 oct. 2021, 21:00, de Mihaela Ionescu, în Sănătate , ? cititori
Cancerul mamar, o afecțiune neglijată de femeile din România. Doar 17,6% dintre românce își fac analizele necesare
femeie tristă

În România, rata de supraviețuire în cazul cancerului la sân este de 64 la sută, în timp ce în Belgia, de exemplu, este 86 %.

Și doar 17,6% dintre românce au făcut un test Babeș Papanicolau o dată în viață, față de femeile, din restul Uniunii Europene, unde peste 70% fac această analiză care poate depista o afecțiune gravă. Fundația „Renașterea” atrage, din nou atenția de Ziua Mondiala Împotriva Cancerului Mamar, asupra faptului că, descoperită la timp, boala poate fi tratată.

„De 20 de ani, la 1 octombrie, o clădire simbol îmbracă culoarea roz pentru a vă aminti că prevenția poate salva vieți. În acest an, clădirea fostei bănci Marmorosch va îmbrăca culoarea roz și va deveni mesagerul nostru, al Fundației „Renașterea”. Prin luma roz dorim, de asemenea, să sărbătorim învingătoarele în lupta cu cancerul de sân și să mulțumim tuturor medicilor din România. Alături de prietenele noastre și bordul Fundației „Renașterea”, vom aprinde luma roz, lumina speranței”, a transmis Mihaela Geoană, președinta Fundației „Renașterea”.