Când ar putea reveni la normal livrările vaccinului Pfizer/BioNTech în UE

Comisia Europeană a anunțat, joi, că se așteaptă ca grupul farmaceutic Pfizer/ BioNTech să revină începând din următoarea săptămână la ritmul de producție planificat pentru vaccinul împotriva coronavirusului, după ce recent a diminuat numărul de doze de vaccin livrate statelor UE față de planul convenit.

„Începând de săptămâna viitoare, livrările continuă conform planului”, a declarat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt pentru sănătate al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker.

Pfizer/BioNTech a anunţat săptămâna trecută că diminuează temporar cantitatea de vaccin livrată statelor UE, din cauza unor procese tehnice interne desfăşurate pentru creşterea capacităţii de producţie a vaccinului, conform Agerpres.

Compania farmaceutică a informat că vor exista întârzieri o săptămână, această săptămână în care suntem acum, dar pentru săptămâna următoare ar trebui să se revină la ritmul obişnuit al livrărilor şi, în pofida problemelor, Pfizer s-a angajat faţă de Bruxelles să livreze în luna martie dozele convenite iniţial, a mai spus purtătorul de cuvânt comunitar.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...
Mierea importată din afara UE, la control

Mierea importată din afara UE, la control

Analizele pentru mierea importată din afara UE ar urma să fie efectuate în cadrul unui laborator de referinţă la nivel naţional. Aceasta este concluzia...