Când ar putea să aprobe Guvernul ajutorul de minimis de 4.000 euro pentru legumele cultivate în spații protejate. De ce se tem fermierii

După experiența neplăcută de anul trecut, când fermierii au pierdut ajutorul de minimis pentru legumele cultivate în spații protejate pentru Ciclul I de producție, legumicultorii se tem ca nu cumva același lucru să se întâmple și în 2022.

Nu de alta, dar a trecut ceva de timp de la anunțul făcut de ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu cu privire la programele de susținere pentru agricultori, în acest an, inclusiv cele care vizează producția de legume în spații protejate și usturoiul.

Acum, după ce legumicutorii au atras atenția că iar se întârzie cu aprobarea actului normativ de către Guvern, ministrul Adrian Chesnoiu le-a comunicat că acest lucru se va întâmpla în ședința de miercuri.

“Sper să vin c-o veste mare. Miercuri este zi de sărbătoare, de ce zic eu că este o veste mare, pentru că apare HG-ul care vizează producția de legume în spații protejate. Se va număra printre ordonanțele adoptate, mi-a confirmat domnul ministru Chesnoiu”, a anunțat pe Facebook Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Liberi din Olt, Ion Păunel.

Ce sume vor primi legumicultorii

La finele anului trecut, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat în dezbatere publică două proiecte de acte normative care instituie o serie de măsuri de susținere financiară a legumicultorilor, pentru anul 2022.

Este de vorba de sprijinirea producției de legume în spații protejate, ajutorul fiind de 3.000 euro/1.000 mp în Ciclul I de producție și de 1.000 euro/1000p în Ciclul II acordat pentru șapte culturi (tomate, castraveți, ardei gras și/sau lung-kapia, fasole păstăi, salată, spanac și ceapă verde). Fermierii pot să aplice pentru două culturi maximum în același an, câte una pe fiecare ciclu de producție.

De asemenea, pe site-ul MADR a fost publicată și Hotărârea pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2022. Valoarea maximă a sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 3000 euro/ha. Și aceasta ar urma să se afle pe ordinea de zi a Guvernului, mâine, după cum susține fermierul din Olt.

Citește și Ajutor de minimis de 4.000 euro pentru producția de legume în spații protejate. Salată și spanac în loc de vinete, în Ciclul II

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de duminică spre luni, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...

PNL şi PSD merg cu candidați separați la alegerile pentru șefia...

Dacă pentru Primăria municipiului Braşov, PNL şi PSD s-au pus de acord și au un candidat comun, nu același lucru se întâmplă și în...