Când are loc nunta lui George Simion și cine oficiază ceremonia religioasă

Publicat: 25 aug. 2022, 20:00, de Eliza Popa, în LIFESTYLE
Când are loc nunta lui George Simion și cine oficiază ceremonia religioasă

Slujba de cununie a președintelui AUR, deputatul George Simion, va fi oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Teodosie, și Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfințitul Varsanufie.

George Simion și Ilinca Munteanu se vor căsători pe 27 august, în comuna Măciuca din județul Vâlcea, un eveniment la care sunt așteptați să participe mii de oameni. Accesul se va face pe bază de brățară, iar paza va fi asigurată de jandarmi.

Primăria Măciuca nu exclude nici posibilitatea ca autoritățile județene să instituie măsuri de restricționare a circulației pe anumite drumuri din comună.

Viitoarea soție a lui George Simion (35 de ani) este Ilinca Munteanu (24 de ani). Liderul AUR susține că are deja peste 11.000 de invitați la nuntă.

Formă de campanie politică

Sper să avem copii sănătoși, asta e tot ce ce contează”, a declarat deputatul, la Antena 3.

Cât despre cei care îl acuză că și-ar folosi nunta ca formă de campanie politică, George Simion a explicat: „Câinii latră, caravana trece. Eu sunt încrezător, odată că pe plan profesional am făcut alegerea cea mai bună intrând în politică. Pe plan personal am făcut o alegere bună prin alegerea viitoarei mele soţii”.

„Sper să avem copii sănătoși, asta e tot ce ce contează. Şi noi să fim sănătoși și toți românii care se uită la noi să fie bucuroși. Cei care doresc să împărtășească acest moment, din dragoste îi invităm să ne fie alături. Cei care nu ne iubesc, atâta: să-și vadă de ale lor”, a adăugat George Simion.