Când încep negocierile între PSD, PNL, UDMR și USR pe programul de guvernare
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/guvern-nou.webp)
Negocierile pentru conturarea viitorului program de guvernare încep oficial luni, între cele patru partide pro-europene – PSD, PNL, UDMR și USR. Anunțul a fost făcut de Dominic Fritz, președintele interimar al USR, după întâlnirea de vineri de la Palatul Cotroceni, convocată de președintele Nicușor Dan.
USR nu a luat încă o decizie privind intrarea la guvernare
Fritz a subliniat că discuțiile de până acum au fost constructive, însă nu s-au făcut înțelegeri privind funcțiile sau împărțirea portofoliilor.
„Ne-am concentrat pe stabilirea unui cadru de negociere. De luni, echipele noastre vor lucra timp de o săptămână pentru a găsi puncte comune, dar și pentru a delimita diferențele de viziune”, a declarat liderul USR.
El a mai spus că USR nu a luat încă o decizie finală privind intrarea într-o viitoare coaliție de guvernare. Dominic Fritz a atras atenția că partidul său va susține doar un executiv care se angajează clar în direcția reformelor structurale și a reducerii cheltuielilor publice.
„Statul e prea gras și trebuie să facă o cură de slăbire”, a punctat acesta.
Președintele Nicușor Dan a confirmat că întâlnirea de vineri a fost doar un prim pas în procesul de formare a unei coaliții guvernamentale. El a reiterat că nu s-au discutat funcții și că este esențial ca viitorul acord de guvernare să fie complet și clar pentru a evita blocajele ulterioare.
Pe masa discuțiilor se află mai multe variante, inclusiv cea a unui premier tehnocrat, deși Fritz a declarat că USR nu sprijină această opțiune, considerând-o slabă pentru implementarea unor reforme dure. În schimb, varianta unei rotative guvernamentale a fost exclusă categoric de către liderul USR.
„Am discutat toate variantele. Eu nu vreau să vorbesc acum pentru ceilalți cine ce părere are despre ce variantă. Ce pot să vă spun este că am discutat într-un mod deschis avantajele și dezavantajele acestor variante. Eu pentru USR pot să exclud varianta unei rocade. Nu este o formă de guvernare sănătoasă pentru România”, a mai explicat Fritz.